Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, îşi freacă mâinile a satisfacţie pentru salariul pe care l-a calculat după bunul plac.

Trei proiecte cu finanţare europeană derulate de Consiliul Judeţean Ialomiţa aduc lunar sporuri salariale substanţiale angajaţilor ce deţin funcţii în cadrul acestora. Doar pentru luna noiembrie, bugetul judeţean a cheltuit în plus 11.584 lei.

Plăţile suplimentare consistente pentru o mână de salariaţi de la Consiliul Judeţean au devenit o rutină lunară în 2018.

13 salariaţi au reuşit performanţa să adune în total doar în luna noiembrie 209 ore de muncă în implementarea a trei proiecte. Au primit pentru asta bonusuri de 10 şi 20% aplicate la salariile brute.

Daniela Bunea, manager într-un proiect şi responsabil cu promovarea altui proiect a ieşit cea mai câştigată din manipularea actelor: 20% în plus la salariul brut lunar de 7.500 lei pentru un total de 23 ore muncite!

Gheorghe Proca, responsabilul cu achiziţiile publice, s-a lipit şi el de „o primă” de 1.050 lei, 10% peste salariul lunar de 10.500 lei, sumă identică încasată şi de Ionica Băicoianu, responsabil juridic.

Lista completă cu numele funcţionarilor omeniţi suplimentar şi sumele încasate în plus în luna noiembrie.

Un an de bătut pasul pe loc şi de încasat în plus la salarii

Modernizarea infrastructurii rutiere în partea de vest a judeţului este un proiect parafat festiv în urmă cu exact un an într-o şedinţă solemnă a Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Pentru refacerea carosabilului pe o lungime totală de 49,517 km, valoarea totală a proiectului finanţat din bani europeni sare de 115 milioane lei. În medie, fiecare kilometru de drum judeţean va fi reabilitat cu 2,3 milioane lei, echivalentul a peste 500.000 euro!

Valoarea pare mare dacă ne gândim că instituţia judeţeană tocmai ce a semnat un contract de modernizare a unui drum judeţean pentru 270.000 euro pe kilometru. Aşa şi este, doar că proiectul este gândit de la bun început de strategii Consiliului Judeţean ca o ditamai vaca numai bună de muls lună de lună.

Astfel, printr-o dispoziţie zămislită instant de pixul preşedintelui Victor Moraru, pe perioada implementării proiectului câţiva salariaţi fideli încasează lunar bonusuri consistente.

Staţi liniştiţi, preşedintele nu avea cum să lipsească de la întâlnirea cu numerarul căci cine împarte, parte-şi face. Prin alte două dispoziţii semnate cu mânuţa sa preşedintele Victor Moraru a ajuns să câştige lunar 21.375 lei  sub pretextul că instituţia sa accesează fonduri nerambursabile!

În ciuda bonusurilor lunare acordate celor ce manageriază proiectul, într-un an de zile „specialiştii” Consiliului Judeţean plătiţi suplimentar nu au reuşit să finalizeze procedura de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor de reabilitare rutieră.

Adăpostul pescăresc depune lunar icre doar în buzunarele funcţionarilor Consiliului Judeţean

Al doilea proiect plătit suplimentar este realizarea unui adăpost pescăresc în judeţul Ialomiţa. Ideea a venit pe filieră de partid: preşedintele Victor Moraru a participat în luna februarie la o prezentare a măsurilor de finanţare prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime.

Atunci, colegul său din PSD, Alexandru Potor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, i-a oferit posibilitatea şefului Consiliului Judeţean Ialomiţa să-şi înfigă undiţa în banii europeni.

Aşa s-a capturat o finanţare de 2,2 milioane lei, din care 1,8 milioane lei valoare eligibilă şi diferenţa de 400.000 lei contribuţie a judeţului Ialomiţa.

Nu contează că judeţul Ialomiţa nu are pescari comerciali autorizaţi şi că adăpostul pescăresc este inutil, el este pretextul perfect pentru primirea de bani în plus la salariu.

Doar pentru luna trecută şase funcţionari au strâns pe hârtie 60 de ore de „lucru intens” la hârtiile investiţiei în adăpostul pescăresc şi pentru asta au fost plătiţi cu sume cuprinse între 250 lei şi 1.233 lei.

Articolul precedentPrimăria Slobozia oferă facilităţi fiscale pentru a-i atrage pe investitori în două parcuri industriale
Articolul următorADI Ialomița toacă o treime din venituri pentru funcționare