DE CE SĂ ALEGI MESERIA DE POLIȚIST? La această întrebare au încercat să răspundă polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Prevenire și Combatere a Criminalității, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Județean de Poliție Transporturi  Ialomița împreună cu polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului UrzicenI.

Polițiștii ialomițeni s-au deplasat la Colegiul „Grigore Moisil” din municipiul Urziceni și le-au prezentat celor peste 240 de elevi aspecte relevante cu privire la riscurile și satisfacțiile profesiei de polițist.

Copiii au primit informații despre unitățile de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar și cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite și pașii de urmat, pentru cei care doresc să devină polițiști.

În același context, polițiștii au discutat cu elevii și despre vastul proces continuu de perfecționare și pregătire, care se derulează pe parcursul întregii cariere de polițist.

Elevii s-au dovedit receptivi și interesați, astfel încât întâlnirea a fost dinamică și interactivă, transmite IPJ Ialomița.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentNoi vouchere pentru români. Cine va putea beneficia de tichete și care este valoarea acestora
Articolul următorRăspunsul halucinant al Fondului de Garantare a Asiguraților la solicitarea Eurohold și BERD