Baronul PNL, susținătorul lui Moraru

După ce fostul guru al PSD Ialomița, Marian Neacșu, a fost ejaculat din Partid (cum ar fi zis Vanghele), pretendenții la tron au lăsat deoparte diplomația și unitatea în jurul defunctului și au scos topoarele pe masă.

Miza caftului este uriașă. Dincolo de poziția de lider, mai importantă este lista de candidați pentru alegerile parlamentare din 2020. Președintele filialei, chiar și interimar fiind, are asigurat locul pe listă și poate susține candidații care-i convin pentru această poziție.

Ca atare, după consumarea momentelor tragi-comice în care pretendenții la funcția lui Neacșu și-au manifestat în scris susținerea față de „marele exclus”, s-a trecut la campania de sforării în vederea obținerii nominalizării de la Centru. Campion pare a fi Victor Moraru, cel care în lipsa susținerii din partea organizație județene și mai ales a primarilor, s-a autopropus pentru intrarea în cursă.

În vreme ce Găină și Pavel se bat între ei

pe turnantă vine Moraru. Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița. Ales în 2016 prin vor indirect, Moraru a lepădat repede haina peticită de primar de comună pentru a îmbrăca fracul de baron local care-și șterge mucii pe fața de masă la diverse recepții cu ștaif.

Lipsit de suportul primarilor, pe care baronul comunal îi jignește ori de câte ori are ocazia, Moraru a intrat în această cursă prin autopropunere. Miza pentru Moraru este imensă. Fără funcția de președinte, Moraru se poate trezi șomer chiar mai devreme de 2020.

Este de notorietate faptul că parlamentarii ialomițeni i-au reproșat defunctului Neacșu comportamentul mârlănesc al lui Moraru și disprețul cu care acesta-i tratează pe primari. În condițiile în care Neacșu a dispărut este clar că zilele lui Moraru la conducerea CJ Ialomița sunt numărate.

Schimbarea este foarte ușor de făcut, fiind nevoie doar de votul consilierilor județeni. Și de un proiect de hotărâre care să oficializeze asta. Situația este cu atât mai riscantă pentru Moraru cu cât opoziția ar vota oricând un alt președinte de la PSD. Cu această sabie deasupra capului, determinarea lui Moraru este maximă. Iar mișcările sale sunt disperate.

Sprijin de la PNL Călărași

Cum ușa lui Dragnea este închisă pentru Moraru, baronul și-a căutat sprijin la oameni din anturajul lui Dady. Surse bine informate susțin că în goana sa pentru a obține sprijin, Moraru a apelat la sprijinul baronului de Călărași, liberalul Iliuță Vasile, președintele Consiliului Județean din județul vecin.

Fost deputat PDL, Vasile Iliuță a preluat conducerea CJ Călărași în 2016. În octombrie 2017 Iliuță s-a ales cu un dosar penal după ce a fugit de polițiștii care l-au oprit în trafic. Se presupune era beat și că din acest motiv s-a refugiat în curtea casei sale și a discutat cu polițiștii prin gard!

Suspendat de PNL din toate funcțiile politice, Iliuță a fost curtat intens de PSD, partid care în Călărași nu există. Legături strânse a dezvoltat Iliuță cu senatorul Bădălău, fost insurgent, actual aliat al lui Dragnea și proaspăt numit ministru.

Prin această filieră s-a ajuns la Codrin Ștefănescu, secretar general interimar la PSD și înlocuitor al lui Neacșu. Atât de convins a fost Ștefănescu de valoarea lui Moraru încât la ședința Comitetului Executiv  de ieri a încercat să forțeze „rezolvarea” situației de la Ialomița, aruncând pe masă numele lui Moraru. Argumentul utilizat de Ștefănescu a fost exact nesupunerea lui Moraru față de Neacșu, prin comparație cu ceilalți doi pretendenți care au fost asimilați drept oamenii de încredere ai defunctului.

Din păcate pentru Moraru n-a mai fost timp pentru dezbateri, iar propunerea lui Ștefănescu a rămas la sertar. Mingea este la don Livache, care nu se grăbește cu numirea în ciuda lobby-ului sălbatic de care are parte baronașul din Bărăgan.

Articolul precedentŞah şi mat într-un nou turneu de succes organizat la Slobozia
Articolul următorFostul preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi trei subalterni, somaţi să achite un prejudiciu record!