Victor Moraru este prietenul preoților. El urcă la 3 milioane lei contribuția anuală a Consiliului Județean Ialomița pentru biserici. (FOTO: Victor Moraru Official)

Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, a pregătit o listă cu zece biserici din județ ce vor primi cadou financiar de Crăciun cu o lună mai devreme.

Consiliul Județean Ialomița aproape că și-a dublat dintr-un foc contribuția pentru susținerea cultelor din județul Ialomița.

Zece biserici din județ vor primi în total 1,4 milioane lei, bani pe care trebuie să-i justifice cu documente într-un termen de șase luni.

Sumele alocate din bugetul județului Ialomița pentru biserici sunt cuprinse între 100.000 lei și 251.700 lei.

Primesc fonduri parohia „Adormirea Maicii Domnului” Borănești (100.000 lei), parohia Sfânta TreimeFetești (251.700 lei), parohia Sfinții Arhangheli Mihail și GavriilJilavele (100.000 lei), parohia Sfântul Ierarh NicolaeGrindași (100.000 lei), parohia Sfântul Ioan Botezătorul” Ion Roată (100.000 lei), parohia Sfântul Proroc IlieSlobozia (100.000 lei).

Pe lista privilegiaților apar parohia Sfântul Ierarh NicolaeAmara (250.000 lei), Mânăstirea Adormirea Maicii DomnuluiBalaciu (100.000 lei), parohia Sfântul Mare Mucenic DimitrieDridu (100.000 lei) și parohia Sfinții Împărați Constantin și ElenaUrziceni (200.000 lei).

Contribuția totală pentru biserici a Consiliului Județean Ialomița ajunge astfel la 3 milioane lei în 2019.

De la începutul anului și până acum suma totală alocată unităților de cult din Ialomița a fost de 1,6 milioane lei.

Articolul precedentCozmin Gușă: „Sper ca atitudinea în PSD să fie: identificarea obraznicilor, punerea la colț, apoi un proces de analiză a fiecăruia”
Articolul următorApocalipsa după Guvernarea PSD: „Sunt sute de primării în țară ce pot intra în faliment”