Execuția bugetară pe primele șase luni ale anului a bugetului județului Ialomița prezintă sume modice ori lipsa veniturilor în special în cazul proiectelor de finanțare cu fonduri nerambursabile.
Consiliul Județean Ialomița are venituri penibile în programele de dezvoltare în primele șase luni din 2019.
La secțiunea de dezvoltare a județului Ialomița, capitolul bugetar al subvențiilor de la bugetul de stat vorbește de la sine despre modul în care instituția județeană a reușit să încaseze fondurile pentru proiectele de infrastructură promise din 2016 încoace de președintele Victor Moraru.
La 30 iunie 2019 în contul Consiliului Județean Ialomița intraseră doar 4,566 milioane lei dintr-un total prins în bugetul anual de 42,59 milioane lei, un procent de puțin peste 10% în deja jumătate de an scurs.
Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală, mult-lăudatul program al Guvernului PSD, este simbolică în primele șase luni ale anului, încasări de sub 3 milioane lei dintr-un total de peste 37 milioane lei, procent de numai 8%.
Ceva mai bine, dacă putem spune așa la un procent de 29%, se stă la subvențiile de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014 – 2020, 1,6 milioane lei încasări din total 5,5 milioane lei.
Dezvoltare județeană cu 0% venituri din fonduri europene!
În ceea ce privește alte sume primite de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014 – 2020, din peste un milion de lei Consiliul Județean Ialomița a reușit „performanța” de a nu atrage vreun leu.
Tot cu zero se mândrește instituția președintelui Victor Moraru și la banii din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM), unde Consiliul Județean Ialomița ar trebuit să încaseze în acest an 291.000 lei.
Penibile sunt și valorile din dreptul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), 185.716 lei primiți din peste 24,11 milioane lei, fix 0,77%!
Capitolul drumuri nu face excepție atunci când analizăm „performanța administrativă” a Consiliului Județean Ialomița în prima jumătate a acestui an.
Doar 0,28% este cota de venituri în proiectele cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020. În lei, puțin peste 80.000 lei dintr-un total anual de 28 milioane lei.
Interesant este că pentru primele șase luni din 2019 președintele Victor Moraru și-a calculat și asumat un venit de 8,73 milioane lei, de peste o sută de ori mai mare decât încasările efective.
Cifrele nu diferă foarte mult de execuția bugetară pe primele șase luni din 2018, semn că administrația lui Victor Moraru este consecventă atunci când vine vorba de atragerea fondurilor de dezvoltare.