Actualitate· 3 min citire

Șapte persoane urmărite internațional, aduse în țară de polițiști. Printre ele și „Căpcăunul” din Iași

Şapte persoane urmărite internaţional, aduse în ţară de poliţişti. Printre ele și „Căpcăunul” din Iaşi

Şapte persoane urmărite internaţional, aduse în ţară de poliţişti. Printre ele și „Căpcăunul” din Iaşi

Realitatea de Ialomita
Scris de Realitatea de Ialomita Publicat: 31 dec. 2025, 12:26

Șapte persoane date în urmărire internațională au fost aduse în România

Șapte persoane date în urmărire internațională au fost aduse în România de polițiști. Printre acestea se află o femeie de 47 de ani din Gorj, condamnată la 15 ani și 8 luni pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, precum și un bărbat de 44 de ani din Iași, supranumit „Căpcăunul”, cu o condamnare de 12 ani pentru trafic de migranți, trafic de persoane și contrabandă, potrivit realitatea.net.

Reprezentanții Poliției Române au anunțat, miercuri, că în primele zile din această săptămână au fost aduse în țară șapte persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

Astfel, la data de 29 decembrie, a fost adus în țară un bărbat, de 44 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trafic de persoane, contrabandă, instigare la furt calificat și favorizarea făptuitorului.  Este vorba despre Marian Plugaru Chirilă, poreclit ”Căpcăunul”. El are tatuat pe zona abdominală cuvintele ”Long vehicul”, iar pe scalp deasupra urechii stângi, CNP-ul propriu. Acesta a fost adus din Franța, având emis pe numele său, de către Tribunalul Iași, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani.

De asemenea, la data de 30 decembrie, a fost adusă în țară o femeie, de 47 de ani, din Gorj, urmărită internațional din categoria most wanted, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și constituire a unui grup infracțional organizat. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie, având emis pe numele său, de către Tribunalul Gorj, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani și 8 luni.

Polițiștii au mai adus în țară un bărbat de 31 de ani, din Ialomița, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier și regimul fiscal. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Constanța, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani, o lună și 20 de zile.

De asemenea, un alt bărbat capturat are 26 de ani și este Argeș, fiind dat în urmărire internațională pentru infracțiuni rutiere. El a fost adus din Spania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Constanța, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.

Totodată, o altă femeie din județul Gorj, de 32 de ani, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat, a fost adusă din Marea Britanie. Pe numele său era emis un mandat executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani și 8 luni.

Polițiștii au adus în țară și două persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de arestare preventivă. Este vorba de un bărbat de 29 de ani, din Olt, urmărit internațional pentru proxenetism și adus din Italia și de un bărbat de 23 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru trafic de droguri și adus din Spania.

Toți cei aduși în țară au fost duși la închisoare pentru a-și ispăși condamnările.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate