CREDINCIOŞII SE VOR PUTEA ÎNCHINA PÂNĂ VINERI LA ALTARUL CATEDRALEI NAŢIONALE

CREDINCIOŞII SE VOR PUTEA ÎNCHINA PÂNĂ VINERI LA ALTARUL CATEDRALEI NAŢIONALE
Care este programul zilnic?
Catedrala Națională din București va fi deschisă până vineri, inclusiv pe timpul nopții, pentru credincioșii care doresc să se închine. Slujba de luni va fi săvârșită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I și de Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul României.
Pelerinii se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale și în zilele următoare: 27, 28, 29, 30 și 31 octombrie 2025, inclusiv pe timpul nopții.
Astăzi, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale istorice, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, începând cu ora 09.00, se va oficia Sfânta Liturghie arhierească.
Slujba va fi săvârșită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul României, împreună cu toți ierarhii ortodocși invitați oficial și un număr restrâns de preoți și diaconi.
Citește și:
- 13:51 - Două avioane cu români din Israel vor ajunge luni seară la București
- 13:10 - Atac asupra biroului lui Netanyahu și a unei baze a Forțelor Aeriene Israeliene. Iranul revendică o lovitură „surpriză”
- 11:44 - Momentul în care o dronă iraniană a lovit aeroportul din Dubai
- 11:41 - Riad, singura rută de scăpare din Orientul Mijlociu: cât costă zborurile spre București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










