O floare și doi grădinari. foto - independentonline

Motto: Dacă aveți datorii la proști dați-le bani, nu funcții! (Mihai Vișoiu, ziarist)

Scriam aici despre cazul scandalos al subprefectului județului nostru de câmpie, pe care madam Dăncilă l-a uitat plantat într-un scaun bine remunerat. Urmând exemplul luminos al predecesorului său, subprefectul Costică din Albești, doamna Vali Silica Tudor, pe care o vom numi pentru simplificare Valy, a aterizat la prefectură parașutată fiind de la Primăria Fetești, via Consiliul Județean Ialomița.

Cele două cazuri de subprefecți clădiți din reciclarea unor resturi rezultate din frământările PSD seamănă izbitor și dau aspectul de model matematic utilizat de marele partid pentru a-și planta oamenii în funcții prin încălcarea grosolană a legii. Modelul este practicat de toate partidele politice care se trezesc la putere și se bazează pe utilizarea unor instituții publice pe post de platforme de pe care sunt parașutate deșeurile de personal direct în posturi călduțe.

Singura diferență între cazurile celebre de până acum (Babagianu, Mocănescu, Caramitru, Costică din Albești, etc) este motivul pentru care deșeurile au ajuns la reciclare. Dacă în cazurile anterioare a fost vorba despre promovări pe sub ușă, în cazul doamnei Valy este vorba despre salubrizarea primăriei Fetești solicitată de primarul Gafițoi.

Ejacularea sau ia-o de pe mine c-o omor

Doamna Valy a promovat în politica mare după alegerile din 2016. Promovarea s-a petrecut democratic, prin votul consilierilor locali, care au avut impresia că un consilier cu școală de jurist face bine la aparatul digestiv al primăriei. După un an și câteva luni activitatea doamnei Valy l-a adus pe primarul Gafițoi în pragul demisiei. Alertați de oscilațiile emoționale inexplicabile ale bravului primar, liderii Partidului s-au perindat pe la capul bolnavului în ideea de a -i stabili diagnosticul.

Experții în boli psihiatrice din PSD au concluzionat la unison că primarul este sănătos la cap, dar că există un factor perturbator major care-l transformă într-un fel de zombie administrativ incapabil să urmeze întocmai și la timp programul de guvernare. Analizele au fost confirmate de psihiatrul șef Marian Neacșu, care a stabilit că nu statul paralel îl urmărește pe Gafițoi și la budă și că nu oamenii lui Coldea îi hăcuiesc corespondența.

În mod cu totul și cu totul surprinzător, doamna vice Valy a fost găsită vinovată de accesele de nebunie ale lui Gafițoi. Interogat de jurnaliști, pacientul a dat cărțile pe față abia în octombrie 2017, când doamna Valy s-a prezentat la registratura sanatoriului administrativ cu demisia în dinți:

Nu pot să spun că nu și-a îndeplinit sarcinile prevăzute în fișa postului, dar dacă începem să ne certăm cu oamenii, să-i urmărim pe aceștia, să le vorbim urât și să facem bisericuțe, eu nu pot fi de acord! Sper ca persoana care va fi aleasă viceprimar să înțeleagă că la Primărie venim să lucrăm în folosul oamenilor și nu pentru a-i îndepărta sau a le vorbi urât ”.

Două chestiuni rezultă din depoziția lui Gafițoi: prima este că doamna Valy urmărește oamenii și a doua că le vorbește urât. În mod normal aici s-ar fi încheiat această poveste de prost gust. Dar cineva, acolo sus. La PSD, nu a dorit ca doamna Valy să  întoarcă la lins dosarele sărăntocilor ajunși cu pricini la cremenal. Și cine să fie individul în fața căruia până și maistrul Neacșu să plece steagul? Răspunsul nu-l deținem. Dar avem niște semnalmente. E hârciog agricol, miliardar făcut din devalizarea unui fost IAS, e fosilă de pe vremea mineriadelor și este cercetat pentru deturnarea unor subvenții. Și nu știe să pronunțe corect cuvântul „cereale”.

Cu parașuta la Consiliul Județean Ialomița

Ca idee și pentru o mai bună înțelegere a fenomenului prin care ejaculații se transformă din deșeuri în materii prime trebuie să facem o precizare. Un obiect devine deșeu atunci când deținătorul vrea să-l arunce. Dacă deșeul suportă o prelucrare el nu mai ajunge la groapa de gunoi, ci devine din nou materie primă.

Din octombrie 2017 până în februarie 2018 doamna Valy o arde în debaraua partidului, încercând să se acomodeze cu statutul de deșeu. Dar deținătorul, a se citi protectorul, nu intenționa să o abandoneze. Așa că, în februarie, doamna Valy este parașutată pe horn în instituția specializată cu compostarea fracțiilor organice ale PSD care se încăpățânează să nu ajungă la tomberonul politicii.

Mecanismul patentat în cazul „Costică din Albești” este pus în operă de noul Ciupercă al PSD, domnul Victor Moraru. Doamna Valy participă la un concurs extrem de corect și de bine organizat și devine consilier superior (de regiunea Fetești) la CJI. Fișa postului doamnei Valy prevede atribuțiuni în domeniul siguranței naționale, al situațiilor de urgență și, ce-i mai important, în domeniul sănătății.

Cetățenii județului se bucură de competențele exagerate ale doamnei Valy doar vreo două săptămâni. Nici n-a apucat să umfle prima leafă că destinul i-a și aplicat un șut în, pardon, cur doamnei, pe care a parașutat-o direct pe scaunul de subprefect.

În tomberon, la Prefectură!

6 martie 2018. Aniversarea instaurării guvernului Groza coincide cu montarea în scaunul de subprefect a doamnei Valy. Se face lumină. Angajarea la Consiliul Județean a fost de formă, doar pentru ca să aibă doamna de unde să fie transferată. Căci din postura de mânuitoare de tigaie în bucătăria-i proprie, doamna Valy nu putea fi detașată temporar în funcția publică de sub nea Gigi. Unii au făcut pușcărie pentru mai puțin.

Ca și predecesorul său, ilustrul „Costică din Albești”, doamna Syli se pune pe treabă. Nu știm de care. Conform fișei postului, temporara Valy trebuie să analizeze și să propună. După un an de analize doamna n-a propus nimic. A făcut în schimb naveta pe banii contribuabililor. Nu înțelegem de ce n-au lăsat-o să facă telemuncă. Era mai ieftin iar rezultatele aceleași.

Bascularea doamnei dintr-un tomberon administrativ în altul s-a făcut în baza Legii 188/1998. Textul zice așa:

L188 stă în calea doamnei Valy

Care va să zică, după 9 luni (timp suficient pentru orice mamă să facă un subprefect nou nouț și ceva mai deștept), doamna Valy trebuia trimisă la plimbare. Sau titularizată pe post prin concurs, dacă ar fi avut calificarea necesară pentru ocuparea unei funcții de înalt funcționar public. Guvernul pare că a uitat-o  pe doamna în priză. Iar doamna continuă să consume resurse în gol.

Dacă ne uităm în istorie constatăm că nu de uitare este vorba. Toți iluștrii anonimi care au avut ocazia ca, din postura de deșeuri politice, să fie reciclate în tomberonul de la Instituția Prefectului au fost puși pe scaune ca recompensă. Ca se le dăm noi ce nu putea să le dea partidul. Iar noi plătim niște chinezării politice defecte și inutile, pentru că votăm aiurea-n târg niște nulități pe care nici familiile lor nu le-ar vota.  Și-i luăm în întreținere cu tot cu clica lor de atârnători profesioniști.  Vorba aia, are balta pește!

 

Articolul precedentIalomiţa are cele mai puţine proiecte europene în implementare la nivel de regiune de dezvoltare
Articolul următorUnirea Slobozia câştigă la scor de neprezentare deşi a jucat trei sferturi de meci cu un om în minus