Liviu Dragnea a cerut ministrului Cucu și prim ministrului Viorica să facă din „podul de la Drajna” o prioritate națională. Mesajul patetic al președintelui PSD a fost destinat exclusiv camerelor de luat vederi și prostimii cu drept de vot.
Pentru că, în realitate, guvernul nu are această investiție pe lista priorităților pe următorii 100 de ani. O demonstrează faptele pesediștilor parlamentari, care au votat contra unui amendament al deputatului Tinel Gheorghe ce viza introducerea acestui obiectiv pe lista de investiții a Ministerului Transporturilor.
Ce zice Dragnea
Îmbrăcat cu o cămașă albă dar fără dungi și transfigurat de propriu-i discurs pigmentat cu gogomănii și alterat de delir, Dragnea a ținut să facă referire la o problemă veche: pasajul rutier peste calea ferată de la Drajna. Concubinul Irinei Tănase a subliniat:
„Zeci de ani de zile această țară a fost ținută în sărăcie, în noroi și în subdezvoltare. Numai în Ialomița, azi când am venit, câte mai trebuie să fie făcute (PSD conduce Ialomița de 30 de ani!!!). Sper ca domnul Cuc, noul ministru al transporturilor, dacă nu mă vede în direct sau dacă citește, să țină cont de faptul că acest pod de la Drajna trebuie să fie realizat. De prea mulți ani românii din toată țara stau la coadă la acea barieră și la acea cale ferată. Sunt studii făcute, îl rog foarte mult să înțeleagă lucrul ăsta. În rest, banii de dezvoltare locală curg( se scurg mai de grabă!). Dar deblocați accesul în acest județ și pe acel pod. Și luați-o ca prioritate. O rog și pe doamna prim ministru să țină cont de asta „(aplauze prelungite).
Ce face Dragnea
Realitatea este cu totul alta. Ani de zile, cel puțin ultimii 7 ani în care PSD a fost la guvernare, parlamentarii ialomițeni de la PSD ai făcut lobby la ministerul transporturilor și la partid pentru alocarea fondurilor necesare construirii acestui pasaj. Aceste demersuri au fost ignorate complet de miniștrii transporturilor de la PSD și de Dragnea. Nici demersurile lui Marian Neacșu, mâna dreaptă a titanului din Alexandria nu au avut mai mult efect.
Mai mult, la dezbaterile pe legea bugetului, deputatul Tinel Gheorghe a introdus un amendament prin care să fie alocate fonduri măcar pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic aferente investiției. Amendamentul a fost respins de PSDS. Deputatul liberal a comentat pe pagina sa de Facebook:
„Liviu Dragnea a pus astăzi în discuție construirea Pasajului de la Drajna. Câtă ipocrizie să ai să amintești despre acest subiect câtă vreme parlamentarii PSD au respins amendamentul meu la Legea Bugetului pentru alocarea resurselor financiare de întocmire a unui SF și PT în vederea realizării acestui obiectiv’?!