Curtea Constituțională a României dezbate, marți, sesizările față de legea pentru plata pensiilor private.
La termenele anterioare, CCR a amânat luarea unei decizii.
Proiectul de legea a fost adoptat, în octombrie, de aleși.
Alianța pentru Unirea Românilor consideră că legea încalcă drepturile celor care au contribuit la pilonul II și III de pensii.
"Prin acest proiect, Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II și III! Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii AUR ar fi votat «pentru» adoptare, însă inițiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciți ai contribuabililor români", a transmis formațiunea.
"În loc să ofere siguranță, legea adoptată reduce controlul pe care românii îl au asupra propriilor bani și generează un precedent periculos: regulile pot fi schimbate oricând, chiar înainte de a-ți primi drepturile pentru care ai contribuit o viață. Practic, Guvernul îți transmite că, de fapt, banii tăi nu mai sunt ai tăi", susține AUR.
La rândul lor, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să sesizeze CCR pe aceeași temă.
Potrivit legii, participantul la sistemul de pensii private va putea retrage cerere doar 30% din suma acumulată, sub formă de plată unică. Restul sumei va fi achitat eșalonat pe o perioadă de 8 ani.