COD PORTOCALIU DE CANICULĂ ÎN TREI JUDEȚE, SÂMBĂTĂ; COD GALBEN ÎN 16 JUDEȚE ȘI BUCUREȘTI

COD PORTOCALIU DE CANICULĂ ÎN TREI JUDEȚE, SÂMBĂTĂ; COD GALBEN ÎN 16 JUDEȚE ȘI BUCUREȘTI
Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, sudul Banatului
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și o atenționare Cod galben pentru 16 județe și municipiul București, valabile sâmbătă, între orele 12:00 și 21:00.
De asemenea, meteorologii au mai emis o atenționare Cod galben de caniculă pentru cinci județe și București, valabilă duminică în același interval orar.
Astfel, conform avertizării Cod portocaliu, sâmbătă (16 august), valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica în județele Bihor, Arad și Timiș, unde disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37...38 de grade.
Totodată, valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul țării.
Sunt vizate de atenționarea Cod galben județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Sibiu, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Capitala.
Duminică (17 august), în sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade.
Va fi în vigoare o atenționare Cod galben de caniculă în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București.
AGERPRES
Citește și:
- 11:21 - Ninel Peia cere anchetă la vârful MAE după scandalul repatrierii românilor din Dubai. Ce conține solicitarea adresată lui Nicușor Dan
- 10:59 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai. Apel disperat către autorități
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











