ANM: COD PORTOCALIU DE PLOI ȘI GRINDINĂ, LUNI, ÎN NOUĂ JUDEȚE

ANM: COD PORTOCALIU DE PLOI ȘI GRINDINĂ, LUNI, ÎN NOUĂ JUDEȚE
Cod galben în București și în 12 județe
O avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, valabilă luni, în intervalul orar 14:00 - 21:00, în nouă județe, și o avertizare Cod galben valabilă până la ora 23:00, în municipiul București și în 12 județe, au fost emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Avertizarea Cod portocaliu vizează județele: Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman şi în zona de munte a judeţelor Alba, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.
Potrivit ANM, în aceste județe sunt așteptate ploi importante cantitativ, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h) şi grindină de medii şi posibil mari dimensiuni (3 - 5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 40...50 l/mp şi izolat de peste 60 l/mp.
Județele vizate de un Cod galben de ploi
De asemenea, până la ora 23:00, este Cod galben de ploi în cea mai mare parte a Olteniei, vestul, nordul şi centrul Munteniei şi sudul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) şi pe arii restrânse grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 - 3 cm).
În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp, conform ANM.
Meteorologii au precizat că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, iar în sudul Moldovei şi în Bărăgan vor fi intensificări ale vântului cu rafale, în general, de 40...50 km/h.
Se vor afla sub Codul galben Capitala şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău (zona de munte), Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj şi Dolj.
Citește și:
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











