Municipiul reşedinţă de judeţ încheie anul 2018 cu cifre bugetare penibile: a şaptea parte la dezvoltare, restul pentru salarii şi funcţionare! Mărirea de multe ori nejustificată a lefurilor în instituţie a urcat ponderea beneficiilor salariale la 41% din totalul fondurilor bugetare!
Salarizarea armatei de angajaţi din Primăria Slobozia a fost şi în acest an piatra de moară la gâtul bugetului local. La polul opus, fondurile pentru investiţiile de anvergură au fost nesemnificative şi au ajuns la un mimin istoric.
Lista de investiţii pe anul 2018 a fost mai scurtă ca niciodată. Cu un buget anual diminuat la 1 decembrie cu 1,5 milioane lei faţă de începutul anului, cheltuielile de dezvoltare în municipiul reşedinţă de judeţ abia au depăşit 13 milioane lei, cu peste 9 milioane lei sub cele ale anului 2017!
În procente, dezvoltarea celei mai mari localităţi urbane ialomiţene a scos din bugetul local sub 14%, cel mai mic procent din ultimele două decenii.
Salarizare spectaculoasă la aparatul primarului Adrian Mocioniu
În antiteză cu aspectul dezolant al localităţii, angajaţii Primăriei municipiului Slobozia s-au bucurat în 2018 salarii foarte mari. Mai ales persoanele cu funcţii de conducere au încasat lefuri ajunse de multe ori la echilvalentul a peste 2.000 euro.
35,7 milioane lei este suma totală aprobată spre a fi cheltuită în cele 12 luni ale anului pentru plata salariilor şi a celorlalte beneficii acordate norocoşilor ce ocupă o funcţie în aparatul stufos al instituţiei.
Faţă de bugetul aprobat la începutul anului, la salarizare s-au „economisit” aproape 2,3 milioane lei, bani ce nu au însemnat însă reduceri de lefuri în cursul anului. Aici s-au însumat banii neplătiţi pe motivul neangajării arhitectului şef ori a altor funcţionari prinşi în schema de personal la începutul lui 2018.
Economia s-a evaporat însă în creşterea cheltuielilor de funcţionare, municipalitatea având ca obligaţie de plată 3,8 milioane lei, rate de restituit la credite, la care se adaugă o dobândă anuală de 1,86 milioane lei, în creştere cu 24% faţă de previziunile bugetare iniţiale.
Elocvent pentru modul cum au fost administrate taxele şi impozitele contribuabililor este majorarea spectaculoasă a cheltuielilor de personal la aparatul propriu al primarului Adrian Mocioniu.
În 2018, pentru achitarea salariilor şi a celorlalte drepturi a edilului, viceprimarilor şi şefilor din subordine, bugetul local suportă 11,3 milioane lei, respectiv 12% din total buget municipal.
Faţă de anul trecut, se remarcă o majorare de peste 50%: 7,47 milioane lei cheltuieli de personal în 2017 şi un supliment bugetar de 3,83 milioane lei în acest an.
„Firimituri” bugetare primite de la PNDL 2
Speranţele bugetare pentru proiectele majore de investiţii s-au legat în acest an de PNDL 2 (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), program guvernamental de susţinere locală cu fonduri de la bugetul de stat.
Municipiul Slobozia a pierdut la rectificarea bugetară din toamnă 755.000 lei din cote şi sume defalcate din impozitul pe venit. Cum un necaz nu vine niciodată singur, bugetul local nu a mai primit 6 milioane lei prin PNDL 2, un minus de peste 88% faţă de suma programată iniţial a fi primită şi cheltuită în 2018.
Situaţia investiţiilor locale va fi şi mai gravă în 2019, atunci când bugetul local va fi executat cu echivalentul a 2 milioane de euro pentru că municipalitatea a construit o parcare subterană fără acces auto. Investiţia a demarat cu fonduri europene pe care acum Slobozia este obligată se le restuie pentru că nu s-a încadrat în termenele de execuţie asumate la semnarea contractului de finanţare.