Inpectoratul Județean de Jandarmi Ialomița s-a alăturat campaniei de donare de sânge ,,Donează sânge! Salvează o viață!”, desfășurată la nivel național de către Jandarmeria Română în parteneriat cu Patriarhia Romană, astfel că jandarmii și-au îndreptat pașii spre Centrul de Transfuzie Sanguină din Slobozia.

  În cadrul Jandarmeriei Ialomița există mai mulți jandarmi care sunt donatori onorifici, periodic, merg și donează sânge.

Nevoia de sânge există în permanenţă, dar, din păcate nivelul la care se situează donarea de sânge nu acoperă în totalitate cererea existentă, iar prin participarea la această activitate, se dorește refacerea rezervelor sanguine, atât de necesare salvării de vieți omenești, cât și alăturarea de noi voluntari.

„Un gest atât de simplu, care, pe lângă satisfacția de a ajuta, aduce o alinare celor care sunt în suferință și care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Le mulțumim celor care și-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această inițiativă onorabilă și totodata dorim lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate” transmite IJJ Ialomița.

Imagine

Sursa foto IJJ Ialomița

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentPoliţia a dat amenzi pe bandă rulantă în ultimele 24 de ore
Articolul următorSalariile și angajările la stat, ÎNGHEȚATE de la 1 mai. Se anunță proteste