Printr-o OUG dată în 28 decembrie 2018, guvernul Dragnea a majorat din pix taxele locale, obligând primăriile să aplice nivelul maxim al acestora prevăzut în Codul Fiscal. La acest nivel urmează să se aplice coeficientul de indexare cu inflația.

Prevederea se aplică dacă autoritățile locale nu au adoptat, până în aprilie anul trecut, hotărâri prin care să indexeze impozitele și taxele locale cu inflația. Numai că în loc să pedepsească primăriile, guvernul bagă mâna adânc în buzunarele cetățenilor.

Ordonanță ghiveci

Ordonanța 114 din 28 decembrie 2018, transpune în fapte elucubrațiile rostite de Dragnea în discursurile publice de la finalul anului trecut. Prin acest act normativ sunt modificate mai multe legi, inclusiv Codul Fiscal, iar modificările intră în vigoare, prin derogare, atunci când vor mușchii lui Teodorovici. Adică de îndată.

Majorarea impozitelor și taxelor locale la nivelul maxim peste capul primăriilor se introduce în articolul 66 punctul 28 al OUG 114/2018. Prevederea sună cam așa:

(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice.

„(3) Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).”

Cum OUG  a fost dată cu fix trei zile înainte de finalul de an, iar guvernul a avut grijă să stabilească zi liberă pe 31 decembrie, ne putem gândi că ministrul Teodorovici a acționat cu premeditare.Prin această măsură scoasă din burtă, indiferent de cuantumul impozitelor și taxelor stabilite de consiliile locale, cetății vor plăti cotele maxime stabilite prin Codul Fiscal, la care se va adaugă indexarea cu indicele de inflație.

Pentru ca măsura să poată intra în vigoare de îndată și după 15 zile, așa cum prevedea Codul Fiscal, OUG 114 modifică și articolul 4 care reglementa intrarea în vigoare, instituind o derogare în acest sens.

Ordonanța mamut elaborată de Teodorovici aduce modificări în domeniul energiei, în serviciile publice de utilități, salarizarea personalului bugetar, Codul Fiscal, etc. Prin acest act normativ se introduce celebrul Fond de Investiții de 10 miliarde de euro, care este de fapt un plafon de credite de trezorerie acordate autorităților locale. Tot prin acest act normativ se reglementează și funcționarea grădinițelor cu program sportiv.

Articolul precedentApă cu trihalometani la robinetele consumatorilor din Slobozia şi comunele învecinate
Articolul următorAnalize medicale gratuite pentru echipa de fotbal CS Amara