Angajaţii Instituţiei Prefectului-Judeţul Ialomița şi-au întrerupt activitatea, luni dimineaţă, acuzând salariile mici pe care le primesc în raport cu activitatea desfăşurată, dar şi cu salariile funcţionarilor din consiliile judeţene.

Pe durata grevei, activitatea din cadrul Instituției Prefectului – Județul Ialomița a fost suspendată, cu excepția activităților desfășurate de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.A

Angajaţii au afişat  pancarte pe care scrie: ”Redaţi demnitatea angajaţilor Instituţiei Prefectului”,”Salariaţii din Instituţiile Prefectului fac pentru prima dată grevă generală. DE CE? Pentru că Guvernul României ”a uitat de noi”, Aplicaţi echitabil prevederile legii salarizării 153/2017”, „Echivalarea funcţiilor din Instituţia Prefectului cu funcţiile publice de stat”

Greva a început la ora 9.00, iar protestatarii afirmă că o vor continua cât va fi nevoie, dacă solicitările lor nu vor primi răspuns.

” Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate”, a transmis Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică.

Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

Citiți și GREVĂ la majoritatea prefecturilor din țară! Ce solicitări au salariații

Imagine

Imagine

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentSURSE: Reforma pensiilor speciale, gata abia în iunie! Coaliția vrea să le negocieze la pachete cu cele din sistemul public și cu legea salarizării: care este motivul
Articolul următorFermierii români propun un Pact Național pentru Sectorul Agroalimentar și demisia în alb a lui Petre Daea