Nicolae Țintă, consilier local liberal în Amara, a fost ales în această seară viceprimar al orașului-stațiune. El îi ia locul fostului viceprimar PSD, Daniel Ionuț Mihai.
Liberalii nu pierd vremea și reușesc să-și pună viceprimar în orașul Amara.
După ce a spulberat PSD în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de 20 procente, PNL Amara reușește să-și impună liderul ca viceprimar.
Momentul votului a fost unul inedit, în vreme ce Nicolae Țintă a fost propus de colegii din PNL, viceprimarul Daniel Ionuț Mihai s-a auto-propus pentru a-i fi contra-candidat.
Votul în favoarea lui Nicolae Țintă a fost unul clar, 10 consilieri „pentru” și doar 4 consilieri „împotrivă”.
„Sunt convins că mă voi înțelege bine cu domnul primar pentru că atunci când avem interesul comun de a face bine comunității nu avem cum să nu ne înțelegem.”, a spus Nicolae Țintă după ce a fost ales viceprimar.
Liberalul îi ia locul viceprimarului PSD, Daniel Ionuț Mihai. Acesta fusese uns ca al doilea om în Primăria Amara de Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.
Fostul viceprimar este nimeni altul decât fratele Larisei Mihai, mâna dreaptă a lui Victor Moraru, acum manager public al județului Ialomița.