Spitalul Județean din Slobozia, executat silit de angajați

spitalul județean
Tandemul Iancu & Moraru calca-n picioare salariații spitalului județean (foto infoialomița.ro)

Pe rolul Tribunalului Ialomița se află mai multe litigii între Spitalul Județean Slobozia și angajații acestei instituții.

Obiectul dosarelor îl reprezintă executarea silită a unității spitalicești. Reclamanții încearcă astfel să oblige conducerea spitalului județean să plătească tichetele de masă aferente perioadei septembrie 2014-decembrie 2017.

În aprilie 2018 Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul Spitalului Județean. Așa că, sentința Tribunalului Ialomița din 13 decembrie 2017 a rămas definitivă, spitalul fiind bun de plată.

Managerul spitalului, Mariana Iancu, a încercat să-i determine pe salariați să nu apeleze la calea executării silite, luându-și angajamentul în fața lor să achite eșalonat sumele cuvenite. Ulterior angajamentul nu a mai fost respectat, invocându-se lipsa fondurilor.

Sindicatul Sanitas a reacționat, iar managerul s-a trezit pe masă cu 700 de cereri de plată pentru tichetele de masă restante. Potrivit liderului sindicatului Sanitas, Valentin Spătărelu, valoare totală de plată se ridică la circa 30 de miliarde de lei vechi. Media sumelor pentru fiecare angajat este de 6-7000 de lei.

În ciuda situație financiare precare a spitalului, care are un deficit de peste 3 milioane de lei pentru anul 2018, managerul a decis că e momentul să schimbe sistemul informatic al instituției.

Afacerea scoate din bugetul spitalului 564.000 de lei anual, sumă ce reprezintă doar cheltuielile de mentenanță pentru noul sistem. Asta se întâmplă în condițiile în care vechiul sistem funcționa perfect cu costuri de 10 ori mai mici!

Explicația managerului pentru această achiziție este stupefiantă: „Ne-am hotărât să înlocuim un sistem bun cu unul foarte bun”.

Recent, în urma unei sesizări, Camera de Conturi Ialomița a constatat că Mariana Iancu a acordat ilegal sporuri salariale unor angajați și că inclusiv domnia sa primește un salariu mult peste prevederile legale.

Surse din interiorul spitalului susțin că salariații sunt nemulțumiți și de întârzierea acordării tichetelor de vacanță. Ca și în cazul tichetelor de masă, managerul a promis că va da aceste tichete, dar operațiunea a început cu anumiți angajați din anturajul său.  Consiliul Județean asistă impasibil la aceste neînțelegeri.

Președintele CJ Ialomița, Victor Moraru, îi dă credit necondiționat managerului deși situația financiară a instituție și relațiile angajaților cu managementul instituției se deteriorează pe zi ce trece.

 

Articolul precedentPPA în Ialomița. Se studiază ipoteza uciderii porcilor în jumătate de județ!
Articolul următorAccident rutier cu victime pe DN2 A, între localitățile Giurgeni și Țăndărei