Podul rutier de peste râul Prahova din zona localității Dridu a fost afectat de ultimele viituri și muncitorii au fost nevoiți să intervină pentru refacerea carosabilului. Podul a fost inaugurat cu mare fală de administrația județeană PSD în urmă cu doar trei săptămâni, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
Podul de la Dridu inaugurat pe repede înainte din motive electorale a intrat deja în reparații. Viiturile produse în ultimele zile au afectat zone importante iar firma de construcții muncește de zor pentru a consolida intrările pe pod.
La capetele podului terenul s-a tasat după ce apa a săpat vârtos în pereții de pământ, neprotejați cu ciment, așa cum ar fi fost normal având în vedere viiturile frecvente ce se produc la fiecare ploaie torențială.
Echipele de muncitori au îndepărtat deja asfaltul proaspăt turnat și trasat pentru inaugurare și au adus cantități mari de piatră pentru a consolida zonele afectate.
Sensul dinspre Jilavele spre Dridu a fost blocat de muncitori iar circulația autovehiculelor se desfășoară alternativ, pe o singură bandă de circulație.
Problemele constructive de la podul de la Dridu vor da mari bătăi de cap la fiecare viitură în condițiile în care picioarele podului nu sunt protejate corespunzător la creșterile de debit.
Gargară electorală cu trandafiri în piept
Lucrările la podul peste râul Prahova au fost finalizate luna trecută după aproape opt ani în care localnicii au fost obligați să ocolească zilnic zeci de kilometri pentru a ajunge de pe un mal pe celălalt.
Distrus de incompetența administrativă și abandonat de două rânduri de constructori, podul ce trebuia refăcut cu 3,5 milioane lei a ajuns să coste la final 10,4 milioane lei, fonduri de la bugetul județean dar și de la bugetul național prin celebrul program PNDL.
Inaugurarea s-a vrut făcută musai în campania electorală de către Viorica Dăncilă dar aceasta nu a răspuns invitației organizației județene PSD, așa cum a făcut și vicepremierul Dan Suciu.
În lipsa oficialităților de la nivel național, panglica inaugurală s-a tăiat de către „băștinașii politici” Victor Moraru, președintele PSD al Consiliului Județean Ialomița, și Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, în aplauzele politice ale primarilor social-democrați aduși să asigure galeria sonoră.
„Promisiunea făcută acum un an că vom inaugura podul de la Dridu în luna mai 2019 este astăzi împlinită, acest fapt fiind posibil prin găsirea de soluții optime, viabile și operative pentru punerea în operă a unei investiții de importanță majoră pentru Ialomița.”, s-a lăudat la momentul festiv Victor Moraru.
Președintele Consiliului Județean Ialomița a remarcat atunci calitatea lucrărilor și a mulțumit public constructorilor că au terminat podul de la Dridu cu exact zece zile înainte de alegerile europarlamentare. Câtă calitate a înghițit președintele instituției județene se vede acum cu ochiul liber în lucrările executate de urgență de muncitori pentru refacerea podului abia inaugurat.