Ministresa sănătății face jocuri de imagine la spitalul Slobozia (foto- infoialomita.ro)

Însărcinată de PSD cu spălarea cadavrelor managerilor de spitale cu probleme, ministresa Sorina Pintea a fost trimisă cu sorcova prin țară în vizite de lucru nocturne. Însoțită de camere de luat vederi și o armată de scriitori devotați cauzei, ministresa a poposit în creierii nopții la Slobozia.

Vizita inopinată a fost anunțată din vreme și s-a efectuat în prezența finanțatorului Victor Moraru, după ce angajații au făcut șmotru două zile. Surse din spital susțin că n-a fost vorba despre o vizită surpriză, așa cum lăsa să se înțeleagă managerul Mariana Iancu, ci despre o operațiune de cosmetizare. Se știa traseul ministresei și exact în secțiile respective s-a igienizat cu sârg.

Informațiile sunt confirmate și de publicația Independent, care scrie în ediția de miercuri despre vizita anunțată a doamnei ministru. Publicația citează declarațiile sale, care contrazic afirmațiile făcute de nucleul de medici devotați managerului:

‚Am fost însoțită în spital de domnul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, pe mai multe secții…”

Despre această vizită regizată a vorbit și consilierul județean PNL Dragoș Soare, care la o emisiune a postului de radio Campus a afirmat că ministresa a fost așteptată cu flori de președintele CJI și de managerului spitalului.

Scandalos în această poveste

este faptul că Sorina Pintea s-a declarat mulțumită de ce a găsit la spitalul din Slobozia, acordând managerului nota 8. Asta în condițiile în care în ianuarie o pacientă care suferea de gripă a decedat ca urmare a unui diagnostic greșit pus la Unitatea de Primiri Urgențe. Cazul este cercetat de Parchet după ce ambulanța sosită la chemarea pacientei a venit fără medic și nu a putut acorda primul ajutor.

La distanță de câteva săptămâni de la acest scandal, computerul tomograf al spitalului a cedat deși era nou. O pacientă cu atac vascular a fost trimisă la spitalul din Constanța pentru că mai bine de două săptămâni aparatul spitalului n-a funcționat.

Ministresa n-a observat nici „curățenia” din toalete, nici faptul că activitatea managerului instalat de Consiliul Județean n-a fost evaluată niciodată așa cum prevede legea, nici că spitalul și-a pierdut categoria de acreditare și nici că datoriile spitalului cresc anual fiind astupate în sistem suveică de la bugetul județului.

Operațiunea de spălare a păcatelor managerului are toate datele unei golănii menite a proteja scurgerile masive de bani provocate de achizițiile fără licitații organizate de unealta lui Moraru. Realitatea de Ialomița a dezvăluit aici mecanismul prin care milioane de euro se toacă pe achiziții netransparente de bunuri și servicii făcute la prețuri supraevaluate. Având în vedere sumele mari de bani ce urmează a fi investite la spital prin PNDL 2, a schimba managerul acum echivalează cu spargerea pușculiței înainte de a se umple.

Nu în ultimul rând, surse din PSD susțin că operațiunea de tip desant executată de Pintea ar fi fost pusă la cale de un grup de interese din spatele lui Moraru. Manevra era necesară pentru blocarea destituirii managerului Mariana Iancu de către noua conducere a PSD Ialomița, total nemulțumită de prestația acesteia.

Articolul precedentUnirea Slobozia înscrie doar o dată la Chiscani dar ratează o duzină de ocazii
Articolul următorHCM Slobozia obţine o victorie la pas în faţa Ştiinţei Bacău