Aproximativ 280 de jandarmi vor fi la datorie la evenimentele ce vor avea loc în județul Ialomița pe timpul minivacanței de 1 Decembrie

 Jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la toate evenimentele ce vor avea loc în spațiul public pe timpul minivacanței de 1 Decembrie, astfel:

În perioada 29-30 noiembrie a.c., la manifestările religioase ocazionate de sărbătorirea hramului Bisericii ,,Sfântul Gheorghe” din localitatea Fierbinți Târg și la procesiunea religioasă desfășurată cu această ocazie.

Miercuri, 30 noiembrie a.c.

– la lăcașurile de cult, la manifestările religioase ocazionate de sărbătoarea  ,,Sfântul Andrei”;

– la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, organizate în comuna Miloșești.

Joi, 1 decembrie a.c., la ceremonialele comemorative, militare și religioase dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, ce vor avea loc în Slobozia, Urziceni,  Fetești, Țăndărei, Amara, Ion Roată, precum și la programele artistice care vor avea loc ulterior acestor activități.  

Sâmbătă, 03 decembrie a.c., pe stadionul local din Amara, la meciul de fotbal dintre echipele  C.S. Amara și Înainte Modelu.

În această perioadă, jandarmii ialomițeni vor intensifica măsurile de patrulare în zona lăcașurilor de cult, gărilor, autogărilor, centrelor comerciale, discotecilor și în piețe.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului infracțional și contravențional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița recomandă să evitați aglomerația și implicarea în conflicte de orice fel, să  acordați o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar dacă sunteți însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentKievul îl ironizează pe Putin în rol de Grinch: Nu-l vom lăsa să ne fure Crăciunul
Articolul următorSuspecții care aruncau în aer bancomate la Constanța, legături cu gruparea mafiotă Ndràngheta