Jandarmii ialomițeni au fost alături de elevi de la instituții de învățământ din Slobozia, Fetești și Urziceni, În cadrul programului ,,Școala Altfel.

Copiilor le-au fost prezentate și au putut testa mijloacele din dotarea Jandarmeriei și materialele utilizate în misiuni. Totodată au primit informații despre principalele misiuni ale Jandarmeriei și rolul instituției în societate, dar și despre pașii ce trebuie urmați pentru înscrierea la concursurile de admitere în școlile militare de subofițeri ce se vor desfășura în viitor.

De asemenea, copiilor le-a fost explicată noțiunea de bullying și au fost încurajați să apeleze cu încredere la părinți, profesori și autorități în cazul în care se simt amenințați. Jandarmii le-au exemplificat cum pot identifica o situație periculoasă, cui și cum să ceară ajutorul și nu în ultimul rând, care sunt modelele comportamentale de urmat pentru a nu se transforma în victime ale faptelor antisociale.

Spre bucuria celor mici, aceștia au făcut cunoștință și cu Hugo, partenerul necuvântător al jandarmilor.

Imagine

Imagine

Sursa foto IJJ Ialomița

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentProfesor universitar de la Universitatea Politehnica Bucureşti, reţinut pentru luare de mită. A fost prins în flagrant când primea 6.000 de lei
Articolul următorZiua dezvăluirilor în scandalul Bâstroe. ANUNȚUL Ministerului după întâlnirea româno-ucraineană – miza Kievului