Vasile Silvian Ciupercă, preşedinte al instituţiei publice judeţene până în anul 2015, şi trei funcţionari publici din subordine au fost găsiţi vinovaţi pentru o concesiune de terenuri la preţuri sub-evaluate. O comisie de trei salariaţi ai Consiliului Judeţean Ialomiţa a stabilit că toţi patru au de plată aproape 8 milioane lei!
Vasile Silvian Ciupercă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Ialomiţa, şi trei subalterni sunt somaţi să achite un prejudiciul record, aproape 8 milioane lei!
Decizia îi aparţine lui Victor Moraru, actualul preşedinte al instituţiei publice judeţene, cel care a pus în aplicare o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa fusese sesizată în urma unui control al Camerei de Conturi Ialomiţa care descoperise să instituţia judeţeană încheiase mai multe contracte de concesiune cu societatea Green Harvest Timişoara la preţuri mai mici decât cele de pe piaţă.
Auditorii au stabilit în urma unui control efectuat în 2015 că sub semnătura lui Vasile Silvian Ciupercă a fost prelungită în mod ilegal concesiunea pentru o suprafaţă de 1.300 hectare de teren, fără să existe aprobarea consilierilor judeţeni.
„Durata unor contracte de concesiune a fost aprobată prin acte adiţionale fără ca prin hotărârea Consiliului Judeţean Ialomiţa să se prevadă expres această posibilitate, ceea ce a dus la nerealizarea unor venituri din redevenţă estimate ce reprezintă prejudiciu pentru entitatea auditată.”, au concluzionat specialiştii de la Camera de Conturi Ialomiţa după ce au verificat activitatea Consiliului Judeţean.
Pe fir au intrat şi procurorii DNA care au concluzionat că Vasile Silvian Ciupercă, Cezar Vâlcan, în calitate de director executiv al Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu, şi alţi funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa au concesionat terenul unei societăţi ce nu oferise la licitaţie preţul cel mai mare, criteriu de bază în acordarea contractului.
Din calculele celor de la Camera de Conturi Ialomiţa, la momentul controlului prejudiciul creat se ridica la peste 1,1 milioane lei, diferenţa între preţul încasat al concesiunilor prelungite şi preţul real.
Actul de control a fost atacat în instanţă iar Curtea de Apel a stabilit că instituţia judeţeană a primit mai puţini bani pentru terenuri decât ar fi trebuit.
În urma procesului, magistraţii au obligat Consiliul Judeţean Ialomiţa să calculeze prejudiciul creat precum şi numele celor ce se fac vinovaţi pentru ca aceştia să achite din buzunarele lor banii neîncasaţi la bugetul judeţului.
Comisia preşedintelui a fixat prejudiciul la aproape 8 milioane lei
Pentru determinarea prejudiciului Victor Moraru, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, a numit o comisie formată din Adrian Ionescu, secretarul judeţului, Mihaela Moroioanu, director executiv adjunct Direcţia Buget Finanţe, şi Gheorghe Proca, director executiv Direcţia Achiziţii şi Patrimoniu, care a avut la dispoziţie cinci zile să calculeze la cât se ridică „gaura” din bugetul judeţean.
„Am emis o dispoziţie de preşedinte pentru imputarea unor sume funcţionarilor publici care s-au făcut vinovaţi la data respectivă de nerespectarea legislaţiei. S-a făcut de către colegii mei o estimare a prejudiciului care la acest moment este de 6.169.775,62 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 1.790.591,72 lei.”, a anunţat în cursul zilei de astăzi Victor Moraru.
Preşedintele Consiliului Judeţean le-a transmis consilierilor judeţeni că acestea sunt calculele făcute de direcţia de specialitate a Consiliului Judeţean Ialomiţa şi că legea îl obliga ca în termen de 30 de zile de la decizia finală a Curţii de Apel să emită această dispoziţie.
„Am luat legătura cu o casă de avocatură pentru a continua procesul cu societatea comercială Green Harvest de a recupera acest prejudiciu pentru că avem obligaţia de a recupera prejudiciul de la toţi cei care se fac vinovaţi.”, a mai spus şeful Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Şi actualul preşedinte a ocolit decizia consilierilor judeţeni
Deşi anunţase în urmă cu trei săptămâni că va cere aprobarea Consiliului Judeţean Ialomiţa cu privire la valoarea şi imputarea prejudiciului, Victor Moraru a decis în cele din urmă unilateral şi a emis decizia de imputare fără a mai solicita votul favorabil al consilierilor judeţeni.
„Ne aşteptam, aşa cum aţi promis, să veniţi astăzi în faţa noastră cu un proiect de hotărâre prin care să ne cereţi acordul pentru emiterea deciziei de imputare dar constatăm că dumneavoastră ne-aţi ignorat şi aţi bătut cu ciocanul ca un judecător, asumându-vă decizia fără a ne mai consulta.”, a vorbit în numele aleşilor judeţeni Dragoş Soare, consilier PNL.
El a făcut aluzie şi la duşmănia publică dintre Victor Moraru de pe vremea când ocupa scaunul de primar al oraşului Amara, şi Vasile Silvian Ciupercă, preşedinte al Consiliului Judeţean şi şeful politic direct în organizaţia judeţeană PSD, lăsând de înţeles că decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi instrumentul perfect pentru o acţiune de răzbunare.
„Este o decizie a Curţii de Apel Bucureşti în care ni se cere să stabilim valoarea prejudiciului şi să-l imputăm persoanelor care se fac vinovate de producerea lui. Sigur că este o situaţie neplăcută să încercăm să recuperăm banii de la preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa de la data respectivă şi de la cei trei funcţionari publici care au semnat dar sunt lucruri stabilite de lege.”, a spus în apărarea sa Victor Moraru.
Încercările telefonice se a obţine un punct de vedere de la Vasile Silvian Ciupercă s-au dovedit inutile, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa ignorând apelul şi mesajele scrise.