SC Infrastructură Drumuri și Poduri SA, societate deținută majoritar de Consiliul Județean Ialomița, va încasa peste 134.000 lei pentru ridicarea vegetației pe un sector de drum județean.
Firma Consiliului Județean Ialomița primește lucrări de la proprietar prin achiziție directă offline.
Decis să ajute financiar o societate care în cei aproape doi ani de la înființare nu a făcut decât să plătească salariul unui director, Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, a atribuit pe firul scurt o lucrare societății din subordine.
Contractul de prestări servicii de toaletare și degajare a vegetației din zona de siguranță a drumului județean DJ 102H, pe o distanță de 12,5 km, a fost făcut cadou prin metoda achiziției directe ofline.
SC Infrastructură Drumuri și Poduri SA va încasa 112.939 lei, fără TVA, pentru curățarea șanțurilor dintre localitățile Miloșești și Reviga.
Concubinaj perfect: firmele Consiliului Județean Ialomița, banii Consiliului Județean Ialomița
Victor Moraru nu este la prima atribuire directă de bani publici către firmele deținute de instituția publică pe care o conduce ca președinte.
În luna iunie a acestui an, un contract în valoare de 564.370 lei, fără TVA, a fost semnat după o negociere directă fără publicarea unui anunț.
„Câștigătoare” a fost asocierea dintre SC Infrastructură Drumuri și Poduri SA și SC Drumuri și Poduri SA, cealaltă firmă de drumuri deținută de Consiliul Județean Ialomița.
Cele două societăți se angajează să întrețină și să repare drumurile județene din Ialomița, după un grafic întocmit și aprobat de Consiliul Județean Ialomița.
Practic, Victor Moraru, președinte al Consiliului Județean Ialomița, a „negociat” cu directorii puși cu acordul său în fruntea firmelor din subordinea publică.
Din acest concubinaj a rezultat o lucrare publică primită pe firul scurt, departe de ochii posibililor competitori.