Potrivit unei modificări legislative a legii 50/1991, care reglementează domeniul construcțiilor, s-au scurtat termenele pentru eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construire. Actul normativ adoptat de Camera Deputaților a fost trimis pentru promulgare președintelui.
Autorizația de construire și certificatul de urbanism trebuie eliberate în termen de 15 zile de la depunerea solicitării. În situația în care aceste documente sunt solicitate în regim de urgență, termenul scade de la 15 zile la 7 zile. Certificatele de urbanism trebuie eliberate în format digital și transmise prin poșta electronică în situația în care solicitantul optează pentru această variantă.
La nivelul primăriilor din municipiile reședință de județ se reintroduc comisiile pentru acord unic. Comisiile sunt obligate să gestioneze avizele și acordurile necesare autorizării lucrărilor de construcții și să comunice cu autoritățile publice prin intermediul portalului e-guvernare.ro, pentru a scurta parcursul birocratic, și să emită avizele în format digital.
Legea introduce și sancțiuni pentru nerespectarea acestor termene. Funcționarii publici dar și operatorii care trebuie să emită avize (companiile de utilități publice) pot fi amendați cu până la 5000 de lei dacă nu emit documentele în termen de 5 zile de la solicitarea acestora. În situația în care rețelele edilitare sunt avariate reparațiile vor fi suportate de operatorii acestora, motivat de faptul că nu au indicat corect poziția conductelor. Pentru persoanele care nu dețin locuință și care doresc să-și construiască una nu vor fi percepute taxe pentru eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construire.
Potrivit profit.ro, termenul de așteptare pentru o autorizație de construire în România este de 260 de zile, în vreme ce în țările europene acest termen este de 152 de zile.