Fondul Național de Dezvoltare și Investiții (FDI), creație a lui Liviu Dragnea, a fost operaționalizat în luna trecută.

Până la data de 2 octombrie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, organismul care aprobă dosarele de finanțare, a comunicat că au fost depuse 496 de proiecte eligibile. Plafonul de creditare pentru 2019 este de 10 miliarde de lei.

Bani strecurați pe sub mână pentru primari

Fondul Național de Dezvoltare și Investiții a fost creat prin OUG114/2018 și și-a propus să ofere un volum total de creditare cifrat la 10 miliarde de euro pentru următorii 20 de ani. Autoritățile locale nu pot avea mai mult de 2 proiecte finanțate concomitent din acest fond. FDI este accesibil și universităților, proiectele eligibile fiind reglementate strict din punct de vedere al domeniului în care se vor face investițiile.

Opoziția a critica acest mod de finanțare pe care-l consideră netransparent și discriminatoriu. Președintele Comisiei Naționale de Prognoză este, practic, persoana în pixul căreia stă aprobarea unei finanțări. Avansul pe care autoritățile locale îl pot primi este de 15% din valoarea proiectului.

44,82 milioane de lei vor ajunge în Ialomița

Autoritățile locale din județul Ialomița nu s-au înghesuit să acceseze această oportunitate de finanțare. Din cele 496 de proiecte declarate eligibile doar 5 sunt din județul Ialomița.

Cea mai consistentă finanțare a obținut-o primăria Armășești, care a accesat o finanțare de 29,74 milioane de lei pentru canalizare și stație de epurare. La Țăndărei s-au alocat 5 ,39 milioane lei pentru asfaltarea străzilor. Municipiul Slobozia a obținut 4,666 milioane de lei pentru finalizarea utilităților în cartierul Gării Noi, iar municipiul Fetești a accesat un credit de 3,74 milioane lei pentru reabilitarea sistemului rutier. O sumă mai mică, de numai 1,29 milioane de lei, va ajunge la Andrășești pentru asfaltarea străzilor.

Contribuția proprie la proiect datorată de administrațiile publice locale este calculată ca diferența dintre gradul maxim de îndatorare și serviciul datoriei publice din momentul depunerii cererii. Suma reprezintă și valoarea anuală de rambursat în contul acestui împrumut.

 

Articolul precedentAutorizația de construire va fi eliberată în 15 zile. Amenzi de până la 5000 de lei pentru tergiversarea eliberării actelor
Articolul următorDeplasare teribilă pentru HCM Slobozia la Zalău, bârlogul lui Gheorghe Tadici