Actualitate· 2 min citire

UN NOU PROGRAM DE ASISTENȚĂ FINANCIARĂ PENTRU UCRAINA

UN NOU PROGRAM DE ASISTENȚĂ FINANCIARĂ PENTRU UCRAINA

UN NOU PROGRAM DE ASISTENȚĂ FINANCIARĂ PENTRU UCRAINA

Realitatea de Ialomita
Scris de Realitatea de Ialomita Publicat: 8 aug. 2025, 12:52

Noul premier al Ucrainei, discuție cu directoarea FMI

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a avut o discuție telefonică, joi, 7 august, cu directoarea generală a Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, cu privire la un nou program de asistență financiară pentru Ucraina.

„Am discutat despre un nou program de asistență financiară care îi va întări pe ucraineni acum și în perioada postbelică. Suntem pregătiți să luăm rapid măsurile necesare. Guvernul lucrează deja la acest lucru”, a scris Volodimir Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram, înainte de o vizită preconizată a unei delegații FMI în Ucraina la sfârșitul acestei luni.

La rândul ei, directoarea FMI a confirmat pe rețeaua X că a avut o convorbire productivă cu președintele Ucrainei. Ea a spus că a discutat cu Volodimir Zelenski despre perspectivele economice ale țării lui, despre rezistența poporului ucrainean și „importanța reformelor și a asistenței financiare pentru a sprijini Ucraina acum și în timpul reconstrucției”.

Noul premier al Ucrainei, discuție cu directoarea FMI

De asemenea, noul prim-ministru al Ucrainei, Iulia Sviridenko, a vorbit cu Georgieva la începutul acestei săptămâni, în contextul în care Kievul încearcă să acopere un deficit bugetar în creștere. Autoritățile ucrainene au declarat că s-ar putea confrunta cu un deficit de aproximativ 19 miliarde de dolari anul viitor, potrivit Agerpres.

Actualul program al FMI cu Ucraina, în valoare de 15,5 miliarde de dolari, expiră în anul 2027. Oficialii susțin că acesta trebuie să fie actualizat, deoarece nevoile Ucrainei s-au schimbat, în contextul în care atacurile rusești au continuat. Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022.

Premierul ucrainean a numit miercuri un nou șef al Biroului de anchetă a infracțiunilor economice, ca parte a unei campanii de consolidare a guvernării, îndeplinind astfel o condiție cheie pentru continuarea ajutorului financiar esențial pentru Kiev din partea Occidentului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate