Primarul Stelică, aici în Israel într-o excursie sponsorizată de Clean Tech - sursa foto flux24.ro

În prag de iarnă, primăria Ciulnița vrea să scoată dintr-o locuință socială o familie cu 3 copii. Primarul ALDE, Gheorghe Stelică, un baronete local care stă în scaun de 12 ani, utilizează un întreg arsenal de amenințări și intimidări pentru a-și atinge obiectivul.

La început a fost hârtia…

Familia Buturugă Vasilică locuiește de mai bine de 9 ani într-o locuință socială a Primăriei Ciulnița situată în satul Ivănești. Familia are 3 copii, doi dintre ei fiind de vârstă preșcolară. Cei mici merg la școală, respectiv grădiniță și, de ceva timp, soții Buturgă și-au găsit și un loc de muncă la un abator din Slobozia. Existența le-a fost tulburată de o adresă a Poliției Locale Ciulnița, care le cerea să părăsească locuința în termen de 30 de zile. Motivul era acela că respectiva casă urma să fie renovată.

Adresa a aterizat pe poarta familiei Buturugă la data de 17 octombrie 2019. A fost ca un buzdugan aruncat de zmeul de la Poliția Comunitară, care a și urmat-o, pe ea, pe adresă, în scurte și repetate expediții de cotropire. Agentul Costea Constantin a vizitat familia regulat, informând-o cu privire la urmările neplăcute ale unui eventual refuz de a părăsi casa. Vajnicul organ s-a arătat dispus, la o adică, „să taie și curentul” dacă vorba lui blajină, de organ intransigent, nu va fi ascultată și urmată.

Varianta chiriașului hăituit

Buturugă s-a plâns și el de situație unde a găsit puțină ascultare. El zice că locuiește în casă de mai bine de 9 ani. Și că a fost trimis să stea colo de primărie după ce a lăsat la instituție o cerere la care n-a primit niciodată răspuns. Casa este dărăpănătură căreia i-a pus și el niște uși și căreia i-a dres acoperișul.

A plătit și facturi pentru apă și energie electrică la primărie, dovadă că se bucură de bruma de confort care diferențiază locația de o peșteră. Primăria a pus ochii pe locuință, zice Costel, și, sub pretextul renovării, vrea să-l scoată de acolo cu tot cu bagaje și copii, taman în prag de iarnă. Nici n-avea de unde să știe bietul om că funcționarii baronelului Stelică Gheorghe țintesc mai mult decât să-i ia acoperișul de deasupra capului.

Vicele Belu, cu pieptu-n față

Am încercat să convorbim despre situațiune cu primarul Stelică. Băiat ocupat cu treburile guvernării, baronelul ne-a trimis pe teren, la fața locului, să vedem ci ochii noștri dezastrul. După care să venim la primărie ca să primim explicații pe larg.  Am executat prompt comanda. În curtea familiei Buturugă am stat de vorbă cu mama acestuia. Care ne-a ascultat și și-a pus mâna la gură, semn de mare nenorocire. „Nu pot maică să vorbesc, că mă taie de la ajutor”. Am înțeles mesajul și, după o documentare sumară care confirma spusele lui Vasilică ne-a deplasat la primărie.

În loc de prezența augustă a primarului chemat brusc pe teren ne-am bucurat de explicațiile competente ale vicelui Belu, om cu greutate și cu un simț al anticipației ieșit din comun(ă). Belu ne-a întâmpinat și, secondat de polițistul Costel, a început a depăna povestea de-a fir a păr.

O scurtă dar inexactă punere în temă

Vicele Belu a început, logic, cu începutul. Buturugă este un pierde vară, un scandalagiu și un condamnat. Și nici n-a plătit nimic la primărie de ani de zile:

A stat în gazdă. A fost primit de milă, de oameni. I-a primit, i-a ținut în casă, au stricat, au fărâmat, au făcut scandal, au adus prostituate pe la noi pe la Ivănești. Oamenii s-au văitat de toate situațiile.

Este vorba despre Buturugă Vasilică, unul care are trei copii. El este însurat cu o fată din Amara, care și acea fată din Amara a venit și a făcut ore în folosul comunității la noi pentru că nu s-a mai dus să le presteze la Amara, a avut destule probleme și pe acolo, am vorbit și la primărie la Amara. La noi, când au venit, numai probleme au făcut. L-am avut și la muncă în folosul comunității pentru furt sau ce a avut. A fost condamnat și i-a dat muncă în folosul comunității. Noi am încercat să-l ajutăm de fiecare dată.

N-are niciun act. La noi acolo, când vine vorba de evacuare trebuia să se vadă prima dată cum a fost el băgat acolo. Ei au fost pur și simplu lăsați, că n-au plătit niciodată nimic.

Se poate, totuși să fi plătit ceva. Da’ nu cât a consumat

Când îi spunem că Buturugă susține că a plătit utilitățile (energie electrică și apă) viceprimarul schimbă macazul.

Chiar sunt curios să vedem. E posibil să fi plătit de câți ani stă și ceva curent și apă. Dar nu ceea ce au consumat. Dar nu e vorba că d-aia…… că nu-l dă nimeni afară. Dar trebuie să ne gândim și să-i dăm un ultimatum cumva la acești…. oameni. Acolo am avut 3 din familia Buturugă. Au fost doi frați plus o soră. Nu i-a evacuat nimeni de acolo.

Ne gândim la copilași…..

Tonul lui Belu se înmoaie brusc și atitudinea de edil pălește când vine vorba despre copiii lui Buturugă.

Noi, acum, în situația în care suntem acum, ne gândim la copilași. Acești compilași nu-și pot alege părinții. Dar nici părinții nu-i pot folosi pe ei ca un scut. Să pună copiii în față. Că are o față……. Știți cum este? Când vine …. domn’ne că știți, că sunt amărât, dar când face și câte prostii face….

I-am explicat viceprimarului că Buturugă și soția sa lucrează.

Să le dea Dumnezeu să fie angajați…. Dacă sunt angajați la Avicola noi nu le mai putem oferi, în mod legal o locuință socială. (n.r în realitate locuința socială se acordă, potrivit Legii 114/1996, persoanelor care au un venit lunar net pe membru de familie sub nivelul venitul lunar net pe economie comunicat de INS. În septembrie 2019 venitul lunar mediu net a fost de 3082 de lei.)

Noi, practic, acum, ce vrem să facem este să le luăm copiii

Am încercat să aflăm de la viceprimar pentru care motive familia Buturugă nu a primit legal locuința socială, ci a fost tolerată acolo de autorități, fără forme legale. Viceprimarul a găsit o explicație imbatabilă:

Casa este locuință socială. Ei nu au avut niciun act pentru că nu au stat acolo. N-au fost statornici. Au plecat dintr-o parte în alta, n-au vrut să vină nici la ajutorul social. Ne-au distrus și gardul de la școală. Noi, practic, acum, ce vrem să facem este să le luăm copiii.

Intențiile primărie, devoalate atât de brutal de vicele Belu, ne-au lăsat fără replică. Care va să zică, primăria nu e interesată doar de casă, ci și de copii. Am întrebat de anchete sociale și alte finețuri legale. Și cum este posibil să fie decăzuți din drepturi niște părinți care muncesc și își trimit copiii la școală. Răspunsul viceprimarului a fost șocant:

S-a făcut și anchete sociale. O chemăm și pe Cati, o chemăm și pe asistentul social…. Ei au venit și asta i-am și învățat și eu și domnul primar. Pentru că ei vin și se plâng de fiecare dată. Și domnul primar le-a spus în felul următor: da, veniți, faceți o cerere, o discutăm în ședința de consiliu și vă punem la dispoziție o locuință. Dacă avem și avem! Avem cererea lor făcută. Noi am discutat și în ultima ședință de consiliu, am discutat-o ca și propunere pentru următoarea ședință pentru că a venit chiar în ziua de ședință și n-am mai putut să o punem pe ordinea de zi, și am pus-o pentru următoarea. Toți au sărit în capul nostru. Domnu’ primar le-a explicat că trebuie să ne gândim că au trei copiii și să încercăm să-i ajutăm.

Oamenii vin și ne spun că e muzica tare, avem nu știu câte reclamații scrise la poliția locală. Le-am spus să se potolească pentru că nu-i mai ținem aici din cauza oamenilor. Dar nu-i dă nimeni afară. Asta vă zic eu. Le-a dat că-i dă afară dar măcar să-i sperii să știe.

Polițistul Costel monitorizează dar nu amendează

Stimulat de cursul discuțiilor și cooptat de viceprimar pentru întărirea afirmațiilor sale, polițistul Costel intervine decisiv oferind, și el, detalii halucinante.

– Le-ați dat vreo sancțiune?

Păi eu zic că au și sancțiuni. Ia vino Costele! Câte sesizări avem noi față de alde Vasilică Buturugă? Le-am dat amenzi?

Costel răspunde cu un ăăăăăă prelungit:

– Deocamdată am rămas numai la stadiul de sesizări urmând să….

Intervine spontan- explicativ vicele:

Ce am zis? Să nu le dăm amenzi că nu au… copilașii….

– Păi înțeleg de la dvs că sunt multe sesizări și situația durează de ani buni. Nu i-ați dat niciodată amendă?

Costel explică, după ce ne legitimează cu un aer profesional:

Păi noi (n.r adică el, că e singurul polițist din comună) suntem înființați de aproximativ 4 ani de zile. Noi tot i-am monitorizat, noi tot i-am dirijat. Acuma băiatu’… în ultima fază i-am notificat și le-am spus să-și găsească locuință dacă nu noi....

Buturugă n-are contract, dar stă legal în casă. D-aia îl și evacuează

Revenim asupra legalității ocupări locuinței. Și întrebăm cum de a stat Buturugă 9 ani fără documente în locuința primăriei. Viceprimarul virează din nou, încercând să evite impactul frontal cu legea:

Dar nu stă ilegal acolo, I-am permis să stea acolo. Nu i-a zis nimeni că abuziv.

Polițistul Costel, rămas cu explicațiile nemestecate, revine și arată un mic trafic de influență sub formă de vorbă bună pusă unde trebuie pentru Buturugă:

Noi i-am ajutat ca să-și caute și un loc de muncă, le-am pus și o vorbă bună, eu știu acumașa că ei sunt angajați, și el și soția, de ceva timp, la Avicola. Acum două zile am fost tot așa să-l întreb ce are de gând să facă, nu știu ce… El mi-a spus că și-a găsit o locuință în localitatea Ciulnița și că nu dorește să stea la Poiana și că acuma dacă are un venit constant…  Are 27 de ani, n-o să stea pe spinarea primăriei toată viața.

Legea se cunoaște dar o forțare nu strică

Discuția se ducea către nicăieri. Oficialii primăriei nu puteau explica argumentat, cu acte, cum a fost ocupată acea locuință, cum tulbură Buturugă liniștea cetățenilor și ce măsuri s-au luat pentru disciplinarea chiriașului clandestin tolerat în locuința socială a primăriei peste 9 ani de zile. Viceprimarul a încercat o recapitulare din care rezultă că știe bine legea care-i interzice să-l scoată afară din casă pe Vasilică cu tot calabalâcul.

Nu poate cu forța, deși polițistul Costel depune eforturi în a presa familia să evacueze casa ca și cum ar pleca de bună voie. Oamenii primarului mizează pe faptul că Buturugă nu știe legea și nici că nu poate să fie evacuat fără o hotărâre judecătorească din casa pe care o ocupă cu acceptul primăriei de atâta amar de vreme. Amenințările cu întreruperea energiei electrice, pe care vicele și polițistul le recunosc nonșalant, sunt doar un mic stimulent pentru a-i forța pe chiriași să-și ia lumea-n cap.

Probabil că un nou chiriaș se pregătește pe bară. Sau, poate, se pune de un chilipir imobiliar, că zona-i atractivă și sunt mulți doritori de viluță care dau târcoale pe la ușa primarului. Dar să nu anticipăm. Viceprimarul face dezvăluirea finală care-i demontează toată varianta siropoasă pe care ne-a vândut-o zadarnic preț de 17 minute:

A făcut la noi o cerere, acum o săptămână cred, ca să-i dăm locuință socială că are 3 copii. Din noiembrie până în martie nu-l putem evacua. Știți câți avem cu situații din astea?

Într-un final vicele ne spune că anchetele sociale ale primărie erau, de fapt, una și se referea la alocația copiilor. Dar milos din fire, vicele ne-a asigurat, în numele primarului care avea să reitereze ideea prin viu grai ulterior, că demersurile de evacuare erau doar o manevră care să-i determină pe cei din familia Buturugă să respecte normele de conviețuire.

Epilog

Scandalul de la Ciulnița nu s-a stins niciodată, deși oficialii ne-au dat asigurări că familia lui Buturugă nu va fi scoasă din casă. Buturugă spune că primarul continuă să-l trimită pe polițist să-l preseze să iasă de bună voie din casă. Potrivit lui Buturugă, primarul nu s-a declarat deloc intimidat de faptul că presa s-a interesat de caz. Și nici măcar de faptul că demersul său pe care-l aruncă în cârca polițistului local miroase a abuz cras cu iz penal. Cât despre cererea pentru atribuirea locuinței sociale cu acte în regulă invocată de viceprimar, Buturugă spune că nu există și că nimeni nu i-a cerut așa ceva.

De 12 ani baronelul Stelică Gheorghe a demonstrat că legea e cu treaba ei și că, la Ciulnița, oamenii au un singur stăpân. Pe el.

Articolul precedentPSD câștigă la mustață în fața PNL în Ialomița
Articolul următor„Black Friday” crește numărul de atacuri cibernetice. Sfatul specialiștilor