Primăria Slobozia a ales ca din 2019 să sprijine financiar doar echipa feminină de handbal HCM Slobozia şi Clubul Sportiv Municipal Slobozia.

La propunerea primarului Adrian Mocioniu, pentru primele trei luni din 2019 HCM Slobozia şi AFC UNIREA 04 Slobozia vor primi aproximativ un sfert din bugetul total al anului trecut. Banii sunt aşteptaţi ca aerul de sportivii neplătiţi de câteva luni.

Primăria Slobozia a decis ca până la aprobarea bugetului municipiului reşedinţă de judeţ pe anul 2019 să aloce pentru finanţarea echipelor de handbal feminin şi fotbal sume la nivelul celor din 2018.

450.000 lei pentru HCM Slobozia, echivalentul a 150.000 lei pentru fiecare lună din acest an, şi 350.000 lei pentru AFC Unirea Slobozia, pentru aceeaşi perioadă, sunt valorile propuse spre aprobare consilierilor municipali la şedinţa lunii martie.

HCM Slobozia vizează promovarea în Liga Florilor

Echipa feminină de handbal finanţată de Primăria Slobozia a avut în 2018 un buget iniţial de 2,46 milioane lei. Acesta a suferit o corecţie negativă în valoare de 500.000 lei după retrogradarea echipei în Divizia A.

Diminuarea finanţării s-a făcut la solicitarea scrisă a managerului Nicolae Goidea, cel care a considerat că este normal ca banii să fie mai puţini în condiţiile ratării obiectivului de salvare de la retrogradare din Liga Florilor.

După revizuire, bugetul anual a scăzut la 1,96 milioane lei şi din acest motiv pentru primele trei luni ale anului 2019 se alocă proporţional suma de 450.000 lei, echivalentul a 22,96% din valoarea finanţării de anul trecut.

Banii trebuie să acopere plata salariilor celor trei persoane din structura de conducere a HCM Slobozia şi a contractelor de activitate sportivă încheiate cu un număr de 24 persoane, staff-ul tehnic, medicul echipei şi handbalistele. În total, sumele lunare cumulate pentru acest tip de cheltuială ajung la peste 131.000 lei.

Bugetul va suferi o majorare în cazul în care HCM Slobozia va reuşi să revină în Liga Florilor, oficialii clubului calculând că ar fi nevoie de 3 milioane lei pe an pentru a se asigura o prezenţă onorabilă şi, implicit, continuarea în elita handbalului românesc şi în sezonul competiţional 2020 – 2021.

Unirea Slobozia primeşte pentru ultima dată bani de la Primăria Slobozia

350.000 lei este suma pe care municipalitatea intenţionează să o vireze în contul AFC Unirea 04 Slobozia pentru echipa de fotbal Unirea Slobozia care evoluează în liga a treia şi pentru echipele de copii şi juniori.

Banii reprezintă un procent de 22,7% din suma totală de 1,54 milioane lei alocată în anul precedent AFC Unirea 04 Slobozia. Potrivit cifrelor din bugetul activităţii pe primul trimestru al anului 2019, în principal fondurile primite vor acoperi salariile, pentru plata celor 30 de persoane fiind nevoie în fiecare lună de 81.800 lei.

Este ultima alocaţie bugetară pe care municipiul Slobozia o va face echipei de fotbal după ce prin noul regulament stabilit de Primărie echipa Unirea Slobozia nu mai poate primi finanţare.

Pentru a evita desfiinţarea echipei de fotbal, singura reprezentantă a judeţului Ialomiţa la nivelul primelor trei ligi naţionale, conducerea AFC Unirea 04 Slobozia speră să încheie un contract de finanţare cu Consiliul Judeţean Ialomiţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentVictor Moraru, între șmecheria ieftină și aroganța cu ștaif
Articolul următorMarian Neacşu: „PSD la nivel naţional este un fel de CAP în lichidare!”