Iancu și Moraru au pus pe butuci bugetul spitalului Slobozia.

Potrivit proiectului de buget  care va fi supus aprobării Consiliului Județean, spitalul județean va înregistra un deficit de peste 5 milioane de lei, în creștere cu peste 2 milioane lei față de anul trecut.

Propunerea de buget înaintată consilierilor județeni prevede că spitalul va avea venituri de 68,1 milioane de lei și cheltuieli de 73,4 milioane de lei. Cheltuielile totale de personal se ridică la 51,9 milioane de lei, din care 38,4 milioane de lei reprezintă cheltuieli cu salariile celor 881 de salariați ai instituției. Ponderea cheltuielilor cu salariile este de 76,2% din bugetul pentru anul 2019. Pentru medicamente și materiale sanitare sunt alocate numai 10,3 milioane lei, adică 15,1 % din buget.

Cheltuielile cu investițiile vor fi de 1,09 milioane de lei și reprezintă valoarea achizițiilor de echipamente și dotări. Pentru salarizarea celor 4 persoane din comitetul director al spitalului au fost alocate 344.000 de lei. Deficitul prognozat pentru 2019 crește de la 3 milioane de lei, cât era în 2018, la 5,2 milioane de lei. Asta în condițiile în care anual, Consiliul Județean Ialomița acoperă găurile financiare ale spitalului achitându-i arieratele.

La data de 27 decembrie 2018, Moraru a trimis în conturile spitalului 1,5 milioane de lei , bani primiți de la bugetul național pentru acoperirea unor cheltuieli de funcționare și de capital. Dispoziția a fost aprobată retroactiv de consilieri. Secretul acestor alocări de bani către spital poate fi explicat prin modul în care managerul Mariana Iancu cheltuie fondurile publice. În 2018 managerul spitalului a făcut achiziții fără licitații de peste 1,6 milioane de euro. Așa se explică generozitatea președintelui CJI, care numai la finalul anului 2017 a achitat arierate ale spitalului în cuantum de 1,65 milioane de lei.

Contrar legii, de la numirea în funcție activitatea managerului Mariana Iancu nu a fost evaluată de Consiliul Județean. Explicabil, nu?

Articolul precedentUnirea Slobozia câştigă cu gol în ultimul minut în deplasarea de la Medgidia
Articolul următorNesimţire şi lipsă de educaţie: munţi de ambalaje şi gunoaie lângă coşul de gunoi