Liviu Dragnea, Marian Neaşcu şi Adrian Mocioniu, un trio care se iubea în vara anului 2016 dar care acum este la cuţite.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD , priveşte cu ironie posibilele plecări ale primarilor social-democraţi din judeţul Ialomiţa la Pro România, formaţiune politică unde şi-a găsit locul Marian Neacşu, fost şef al organizaţiei judeţene PSD Ialomiţa.

Liviu Dragnea a anunţat că nu are probleme medicale şi că la toate controalele făcute nu şi-a descoperit nici hemoragii interne şi nici hemoragii extrerne deşi de doi ani de zile tot aude de hemoragii.

„Nu există nicio hemoragie, de hemoragie aud de doi ani de zile, m-am tot verificat, văd că nu am nici hemoragie internă, nici hemoragie externă, nici PSD-ul. A, că sunt câţiva colegi care la ordin au plecat asta e altceva, dar viitorul este întotdeauna în faţă, nu în spate. Cu ordinele astea depinde de intensitate, când se ajunge la maxim se acţionează.”, a anunţat liderul PSD.

Liviu Dragnea exclude dezertări în masă dinspre PSD Ialomiţa spre Pro România, partid care l-a desemnat pe fostul său camarad politic Marian Neacşu drept responsabil cu alegerile europarlamentare.

„Orice om care lucrează în administraţia locală, membru PSD cu scaun la cap şi care îşi iubeşte comunitatea şi ţine în continuare la principiile social-democrate nu are de ce să plece din PSD.”, a adăugat Dragnea.

Primele sângerări apar în PSD Ialomiţa: primarul municipiului Slobozia n-a venit la Congresul Extraordinar condus de Liviu Dragnea!

În ciuda optimismului afişat ostentativ şi aroganţei cu care răspunde întrebărilor pe această temă, Liviu Dragnea are deja o mare problemă în organizaţia din Ialomiţa.

La congresul prin care senatorul Marian Pavel a fost ales preşedintele organizaţiei judeţene în locul lăsat liber de Marian Neacşu, fost secretar general PSD mazilit de Dragnea, a lipsit cel mai important primar PSD din Ialomiţa.

Adrian Mocioniu, edilul municipiului reşedinţă de judeţ Slobozia, omul care a câştigat alegerile locale din 2016 şi graţie susţinerii publice de care s-a bucurat prin prezenţa în persoană a lui Liviu Dragnea, a dat cu flit Congresului PSD.

Mocioniu confirmă astfel nemulţumirea faţă de debacarea lui Marian Neacşu din PSD. La doar câteva ore de la mazilirea fostului său şef din PSD Ialomiţa, primarul de Slobozia l-a atacat public pe Liviu Dragnea şi a criticat ceea ce el a numit „politica pumnului în gură”.

„Democraţia pumnului în gură, a şantajului, a interesului şi a constrângerii. Un vot ruşinos în spatele uşilor închise mai presus de un vot deschis democratic într-un congres naţional. Personal, trăiesc cel mai dezamăgitor sentiment de 15 ani de când sunt membru al acestui partid.”, a reacţionat în noiembrie Adrian Mocioniu.

Ca răspuns, organizaţia municipală PSD Ialomiţa, de departe cea mai puternică organizaţie locală social-democrată din judeţ, pregăteşte încă de pe acum numele viitorului candidat la Primăria Slobozia iar acesta nu va fi Adrian Mocioniu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentConsiliul Național al Elevilor protestează: Nu vrem evaluări mai ușoare, vrem evaluări reale! #foaiagoală.”
Articolul următorSalariul mediu la Prefectură, cât trei salarii minime pe economie