Remiză spectaculoasă între Unirea Slobozia și U Cluj

unirea slobozia
Unirea Slobozia a remizat cu U Cluj, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii a 2-a.
Unirea Slobozia a remizat cu U Cluj, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii a 2-a.
Au marcat: Afalna '13, Răzvan Greu '72 / Ely Fernandes '28 (p), Valentin Alexandru '47.”Eram convins că va fi un meci viu, mai ales că am avut un public numeros. Acasă avem evoluții bune, nu am pierdut decât două meciuri. Mă așteptam la schimbarea asta de atitudine, am făcut analiza meciului trecut, cu FC Hermannstadt. Băieții au văzut unde au greșit, iar eu am dat-o pe lejeritatea după câștigarea locului în play-off.Acum, au înțeles mesajul meu, acela de a ne lupta pentru locul 4, care duce la baraj. Ce va fi în continuare nu contează, dar jos pălăria pentru modul în care s-au dedicat, pentru determinare, pentru seriozitate. Dacă nu aveam atitudinea asta, am fi avut probleme. Am întâlnit, poate, cea mai în formă echipă din campionat și am reușit să marcăm de două ori”, a spus Adrian Mihalcea la finalul partidei.Etapa viitoare, Unirea Slobozia va juca în deplasare cu Concordia Chiajna, miercuri 13 aprilie de la ora 16.30.Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Bolohan (Dorobanțu 88′), Coadă, Cruceru (Gab. Lazăr 88′), Greu (Gulceac 75′) – Gherghiceanu (Silaghi 66′), AfalnaUniversitatea Cluj: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – I. Filip, Romario Pires (cpt.)(Haită 86′) – Tescan (Balgiu 67′), Ely Fernandes (Ribeiro 82′), Hofman – Val. Alexandru (Boiciuc 67′)Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










