Numărul pensionarilor români care au primit indemnizație socială a scăzut în ultima lună
Numărul pensionarilor români care au primit indemnizație socială a scăzut în ultima lună, a anunțat Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost de 1.147.273 în luna august 2022, cu 225 de persoane mai puțin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Majoritatea celor care au primit pensia socială minimă în luna august sunt pensionarii de la stat.
Astfel că 1.025.114 pensionari din sistemul public și 122.159 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor au primit pensia socială minimă garantată de 1.000 de lei.
Cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari stabilit pentru anul 2022 este de 1000 lei.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 374 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele Bistrița-Năsăud (de 433 lei), Maramureș (428 lei) și Cluj (416 lei).
Cei mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații erau în București - respectiv 48.245 și în județele Suceava (41.473 pensionari), Dolj (37.681), Iași (36.433) și Prahova (35.019).
În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 270 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în județele Ilfov (386 lei) și Gorj (351 lei) și în sectorul 2 din București (334 lei).
Numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în județele Iași (8.422 persoane), urmat de Dolj (7.960) și Botoșani (7.918), mai notează Agerpres.