Razie de noapte în Slobozia. Zeci de amenzi în doar cinci ore

Razie de noapte în Slobozia. Zeci de amenzi în doar cinci ore
5 filtre rutiere,162 de persoane legitimate și 110 autovehicule controlate
Ieri, 1 iulie a. c., între orele 21.00-02.00, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, asigurarea și întărirea climatului de ordine și siguranță publică și disciplină rutieră, verificarea stării tehnice a autovehiculelor și prevenirea consumului de droguri.
La acțiune au participat peste 60 de polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică, rutieră, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroul Siguranță Școlară, lucrători din cadrul Agenției Naționale Antidrog, și jandarmi ialomițeni.
Timp de 5 ore polițiștii au instituit 5 filtre rutiere, au legitimat 162 de persoane și au oprit, pentru control, 110 autovehicule.
În urma verificărilor au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.335 de lei, dintre care 40 pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, au fost retrase 13 de certificate de înmatriculare și au fost confiscate bunuri în valoare de 815 lei.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











