Ialomițeni prinși drogați la volan

Ialomițeni prinși drogați la volan
Pozitiv la cannabis
Polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant delict în noaptea de sâmbătă spre duminică, doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
Primul conducător auto, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul București, a fost oprit de polițiști în jurul orei 00:00, în cadrul unui filtru rutier, pe raza comunei Dridu.
La numai o oră distanță, pe raza orașului Fierbinți Târg a fost oprit pentru control, un alt autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din orașul Fierbinți Târg.
În momentul legitimării ambii șoferi erau incoerenți în exprimare și aveau o privire tulbure, fapt pentru care au fost testați cu aparatul DrugTest care a indicat în ambele cazuri valori pozitive pentru consumul de Canabis.
Conducătorii auto au fost conduși la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, în vederea recoltării mostrelor biologice.
Ambii șoferi au acum dosar penal.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News














