Zeci de gospodării inundate în Slobozia

Zeci de gospodării inundate în Slobozia
Pompierii intervin și la această oră pentru evacuarea apei
Pompierii militari au acționat încă de aseară și pe tot parcursul nopții pentru evacuarea apei din case și gospodării în municipiul Slobozia. Ca urmare a ploilor abundente, 31 de gospodării au fost inundate. Pompierii intervin și la această oră pentru evacuarea apei, potrivit ISU Ialomița.
Prin dispeceratul 112 au fost primite peste 45 de solicitări de la cetățeni care semnalau efecte ale precipitațiilor abundente în gospodăriile proprii.
În sprijinul populației au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, care au intervenit cu 7 motopompe, 1 cisternă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 5 autospeciale de stingere. S-a acționat pentru evacuarea apei acumulate din ploi din 31 de locuințe și 12 curți.
S-a intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuți în municipiul Slobozia și în orașul Amara pentru degajarea a 7 stâlpi de comunicație care blocau circulația.
În urma acestor situații de urgență nu s-au înregistrat victime. Intervenția este în desfășurare și la această oră.
Pompierii rămân mobilizați până la normalizarea situației și înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice. Totodată, sunt menținute în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente pentru asigurarea în cel mai scurt timp a acțiunilor de răspuns.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











