Actualitate· 1 min citire

Vreme extremă în România! Autoritățile au activat Comitetul de urgență din cauza riscurilor majore

Diana Buzoianu

Diana Buzoianu

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 1 iul. 2026, 17:22

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a convocat miercuri Comitetul ministerial pentru situații de urgență (CMSU), în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru perioada 1–3 iulie. Măsura vine ca urmare a prognozelor care indică un episod de vreme severă ce afectează mai multe regiuni ale țării.

Ședința a fost determinată de avertizările transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), care anunță o combinație de fenomene periculoase: val de caniculă, instabilitate atmosferică accentuată, vijelii și ploi torențiale.

Autoritățile avertizează că România traversează în aceste zile o perioadă cu temperaturi extreme și disconfort termic ridicat, dar și cu episoade de instabilitate severă, însoțite de rafale de vânt care pot depăși 100 km/h, grindină și cantități importante de precipitații într-un interval scurt.

Secretarul de stat Raul Pop, care a condus ședința CMSU, a subliniat că este vorba despre un cumul de fenomene meteo cu potențial ridicat de risc și a făcut apel la populație să respecte cu strictețe avertizările oficiale.

Acesta a recomandat evitarea deplasărilor în zonele afectate și o atenție sporită pentru persoanele aflate în zone turistice sau în campinguri, unde creșterile de nivel ale apelor pot surveni brusc în timpul ploilor torențiale, generând situații periculoase.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate