Novak Djokovic, campion la Roland Garros! Sârbul a intrat în istoria tenisului

Novak Djokovic, campion la Roland Garros! Sârbul a intrat în istoria tenisului
Djokovic este primul jucător din istoria tenisului care reușește să câștige de cel puțin trei ori fiecare turneu de Grand Slam
Novak Djokovic (36 de ani) este campion la Roland Garros 2023, succes care-l ajută pe sârb să rescrie istoria tenisului: Djokerul a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam, performanță unică (l-a devansat pe Nadal - 22).
Finala de pe Chatrier contra lui Casper Ruud a fost una cu adevărat complicată pentru Nole doar în primul set (unul adjudecat în tiebreak), dar apoi a curs liniștită spre un deznodământ anticipat (6-3, 7-5).
Novak Djokovic a trecut pentru prima dată în carieră pe primul loc în ierarhia titlurilor de Grand Slam. Cu 23 de trofee majore, sârbul l-a devansat pe Rafael Nadal (22). Pe trei se găsește Roger Federer (20 - retras din tenis).
Este titlul cu numărul 94 din palmaresul Djokerului, dintre aceste turnee câștigate 23 fiind de Grand Slam.
Djokovic este primul jucător din istoria tenisului care reușește să câștige de cel puțin trei ori fiecare turneu de Grand Slam.
De asemenea, Nole a câștigat de cel puțin două ori toate cele 9 turnee de categorie Masters (ATP 1000).
Foto: Thibault Camus / AP / Profimedia
HOTNEWS
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











