MINISTRUL SĂNĂTĂȚII TRIMITE LA PARCHET SESIZAREA PRIVIND NEREGULILE DE LA CENTRUL DE MARI ARȘI FLOREASCA

MINISTRUL SĂNĂTĂȚII TRIMITE LA PARCHET SESIZAREA PRIVIND NEREGULILE DE LA CENTRUL DE MARI ARȘI FLOREASCA
Rogobete a precizat că situația depășește competența administrativă a ministerului și intră în sfera penală
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți seara, că miercuri va înainta Parchetului raportul privind neregulile grave descoperite la Centrul de Mari Arși din cadrul Spitalului Floreasca. Potrivit acestuia, verificările administrative efectuate de DSP București au relevat diferențe majore între datele din memoriul tehnic semnat de fostul manager și realitatea din teren, documentul fiind preluat fără verificare de către DSP.
Rogobete a precizat că situația depășește competența administrativă a ministerului și intră în sfera penală. El a subliniat că, în opinia sa, centrul nu ar fi trebuit autorizat. În acest context, toți pacienții cu arsuri grave din ultimele două săptămâni au fost transferați în străinătate, iar secția de la Floreasca va pierde titulatura de „Centru de mari arși”, redevenind unitate funcțională pentru arși grav.
Ministrul a anunțat că, începând de săptămâna viitoare, toate centrele din țară care tratează pacienți cu arsuri severe vor fi supuse unor controale similare.
Sursa: Realitatea Medicala
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










