MĂRŢIŞORUL – Simbol și mesaj

Sărbătoarea Mărţişorului este una din cele mai frumoase datini păstrate la români, un simbol al primăverii, aducător de noroc şi sănătate, care marca în trecut începutul anului agrar.

În vechime, mărţişorul era reprezentat doar de un şnur bicolor răsucit, căruia în timp i s-a adăugat o monedă de aur sau argint luată din salbele scumpe primite drept zestre. Uneori, moneda era înlocuită cu o cruciuliţă cumpărată de la biserica satului.

Femeile, fetele şi copiii purtau mărţişorul la mână, pe piept sau la gât. Scopul purtării era unul benefic: cine purta mărțișor avea noroc la rodirea câmpului, avea un an îmbelșugat și era ferit de boli. Copiii erau sănătoşi şi curaţi ca argintul, iar fetele erau frumoase şi aveau chipul luminos tot timpul anului. Totodată, purtarea mărţişorului asigura protecţia împotriva deochiului, farmecelor şi razelor puternice ale soarelui, fapt reţinut prin zicala „cine poartă mărţişoare, nu mai e pârlit de soare”.

Chiar dacă în timp amuleta tradiţională a dispărut, semnificaţia purtării mărţişorului a rămas aceeaşi, acesta fiind considerat un dar, un simbol şi un mesaj.

Conform legendelor, firul bicolor al mărțișorului (roșu-alb, alb-negru, albastru-alb), asociat firului vieţii, ar fi fost tors de Baba Dochia, personaj mitologic al românilor, pus în legătură cu zilele capricioase ale începutului de primăvară.

Roșul simbolizează culoarea sângelui, a vigorii și a dragostei; albul ne duce cu gândul la inocență și puritate; albastrul este culoarea cerului,, fiind pus în legătură cu infinitul, în timp ce negrul este asociat pământului și forței regeneratoare a naturii.

În Dobrogea, mărțișorul se purta 9 sau 12 zile, după care era: legat de ramura unui pom fructifer („ca să rodească şi la anul”); pus pe un trandafir („pentru frumuseţea fetelor”); așezat sub o piatră; păstrat la icoană („pentru a feri casa de rele”); aruncat pe casă („ca să-l ia berzele, împreună cu toate bolile şi necazurile”).

Sursa Muzeul de Artă Populară Constanța