IGPR: Peste 700 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore; 80 pentru alcool

IGPR: Peste 700 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore; 80 pentru alcool
Polițiștii au avut 484 de acţiuni şi au intervenit la 2.360 de evenimente
Peste 700 de permise de conducere au fost reţinute în ultimele 28 de ore, 80 dintre acestea fiind pentru consum de alcool, a informat, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 484 de acţiuni şi au intervenit la 2.360 de evenimente, dintre care 2.006 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
"Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 145 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 706 permise de conducere, dintre care 311 pentru viteză, 80 pentru alcool şi 11 pentru droguri. De asemenea, au fost retrase 351 de certificate de înmatriculare", se precizează în comunicat.
De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 38 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 9.313 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.597.431 de lei, menţionează IGPR. AGERPRES
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










