FOTO Accident grav în Ialomița. 40 de persoane implicate

FOTO Accident grav în Ialomița. 40 de persoane implicate
4 persoane au ajuns la spital după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat miercuri dimineața pe DJ 201B, în localitatea Rași Din primele informații autocarul transporta muncitori din Călărași spre Buzău.
Patru persoane au ajuns la spital după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat miercuri dimineața pe DJ 201B, în localitatea Rași. Din primele informații autocarul transporta muncitori din Călărași spre Buzău.
În imagini se poarte observa cum șoferul pierde controlu volanului și se răstoarnă într-un șanț pe marginea drumului
La locul evenimentului au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași și o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
În urma accidentului, 11 persoane care prezentau atac de panică au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior patru dintre acestea fiind preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul și au deschis dosar penal de cercetare din culpă.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











