Cetățenii ucraineni care sosesc în România, exceptați de la carantină

Cetățenii ucraineni care sosesc în România, exceptați de la carantină
Măsura se aplică indiferent dacă ucrainenii sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, vineri, o hotăre de exceptare de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina.
Măsura se aplică indiferent dacă ucrainenii sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea numărul 9 prin care se modifică şi completează Hotărârea CNSU nr. 6 din 31.01.2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, în sensul exceptării de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova”, a transmis, vineri, CNSU.
CNSU precizează că decizia a fost luată ”ţinând cont de degradarea situaţiei de securitate din Ucraina şi creşterea însemnată a numărului de persoane care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina precum şi cele care se află în punctele de trecere a frontierei şi intenţionează să intre pe teritoriul naţional”.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, până joi, la ora 16.00 când a fst transmisă ultima raportare, au intrat din Ucraina 5.300 de persoane, români şi străini, creşterea fiind de 120% faţă de ziua precedentă.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










