BOGDAN CHIRIȚOIU: „MAI DEGRABĂ REDUCEM PERSONALUL, NU VENITURILE SALARIAȚILOR BUNI”

BOGDAN CHIRIȚOIU: „MAI DEGRABĂ REDUCEM PERSONALUL, NU VENITURILE SALARIAȚILOR BUNI”
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, susține că varianta optimă pentru reducerea cheltuielilor publice nu este diminuarea salariilor, ci restrângerea numărului de angajați
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, susține că varianta optimă pentru reducerea cheltuielilor publice nu este diminuarea salariilor, ci restrângerea numărului de angajați. Oficialul spune că preferă această soluție în locul afectării veniturilor celor performanți.
Chirițoiu a recunoscut că impactul primului pachet fiscal s-a resimțit direct și în propriul său buzunar. Odată cu aplicarea măsurilor, indemnizațiile din cadrul Comisiei de examinare a investițiilor străine au fost tăiate masiv.
„La mine venitul s-a redus cu mai mult de 20% deja”, a declarat Bogdan Chirițoiu, precizând că pierderea s-a produs „luna aceasta”. Potrivit lui, sumele care ajungeau anterior la peste 10.000 de lei s-au redus la doar 2.000 de lei lunar. Per total, veniturile sale au scăzut cu aproximativ o treime.
Întrebat despre efectele reducerilor de personal asupra activității instituției, Chirițoiu a fost tranșant: „Între două rele, e un rău mai mare să reduci veniturile oamenilor buni.” El consideră că instituția poate funcționa eficient chiar și cu mai puțini angajați, dacă sunt păstrați cei performanți.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











