A ÎNCERCAT SĂ-ȘI OMOARE SOȚUL GRAV BOLNAV ȘI SĂ SE SINUCIDĂ. A FOST CONDAMNATĂ LA ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE

A ÎNCERCAT SĂ-ȘI OMOARE SOȚUL GRAV BOLNAV ȘI SĂ SE SINUCIDĂ. A FOST CONDAMNATĂ LA ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE
O poveste cutremurătoare vine din Capitală, unde o fostă contabilă, trecută de 80 de ani, a fost condamnată pentru tentativă de omor.
O poveste cutremurătoare vine din Capitală, unde o fostă contabilă, trecută de 80 de ani, a fost condamnată pentru tentativă de omor. Femeia a vrut să-și curme suferința, dar și pe cea a soțului ei, imobilizat la pat, grav bolnav. Ambii au fost salvați în ultima clipă, datorită unui gest de intuiție al fiului lor.
Pensionara în vârstă de 84 de ani a fost găsită vinovată de tentativă de omor de către Tribunal, însă judecătorii au decis că nu își are locul în închisoare. I-au aplicat o pedeapsă de trei ani cu suspendare și au dispus internarea acesteia într-un spital, pentru a primi îngrijirile medicale de care are nevoie.
Totul s-a petrecut într-un apartament din Sectorul 3, în urmă cu mai bine de trei ani. Femeia, copleșită de suferința soțului bolnav, ar fi pus somnifere în cafea și i-ar fi dat băutura și partenerului ei. A băut și ea, după care a lăsat un bilet de adio adresat fiului, în care îl ruga să nu încerce să-i salveze. Din fericire, fiul a simțit că ceva e în neregulă și a alertat o vecină, care a chemat salvarea.
Ambii au fost găsiți la timp și duși la spital, unde au fost stabilizați. Între timp, bărbatul a murit din cauze naturale, iar femeia a fost trimisă în judecată. Tribunalul a luat în considerare circumstanțele și suferința morală a femeii și a decis să nu o încarcereze.
Chiar dacă a fost condamnată cu suspendare, femeia va trebui să plătească cheltuielile medicale suportate de Spitalul Floreasca. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată atât de pensionara condamnată, cât și de procurori.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










