Fundaţia abandonată a morgii este un loc infect, plin de mizerie şi şobolani, chiar sub ferestrele saloanelor bolnavilor şi cabinetelor medicale din Spitalul Feteşti.

Spitalul Municipal Feteşti se va extinde printr-o finanţare nerambursabilă obţinută prin Agenţia de Dezvoltare Sud-Muntenia. Lucrarea trebuie terminată în mai puţin de doi ani şi se va ridica pe fundaţia executată şi abandonată a unei morgi.

„Exinderea şi dotarea cu echipamente medicale a Ambulatoriului Spitalului Municipal Feteşti” este un proiect cu fonduri europene derulate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Cea mai săracă localitate urbană din Ialomiţa şi penultima în clasamentul sărăciei la nivel naţional, Feteşti primeşte astfel o gură de oxigen ce-i poate aduce unul dintre cele mai moderne spitale din regiune dacă investiţia va fi dusă la bun sfârşit şi nu se va împotmoli pe parcurs.

Aceasta este şi temerea primarului Sorin Gafiţoi, cel care se roagă acum să semneze contractul de execuţie cu o firmă serioasă, potentă financiar şi care să nu încurce socotelile municipalităţii.

„E aşa ca o poveste, acum un an şi jumătate mergeam printre ruinele de lângă Spital unde mai-mai să ne mănânce şobolanii. Acum nouă luni am reuşit să depunem proiectul şi acest copil care s-a născut după nouă luni o să-l facem mare şi dezvoltat numai cu ajutorul medicilor din Spitalul Feteşti.”, a prezentat proiectul primarul municipiului Feteşti.

Investiţia trebuie finalizată până la 31 ianuarie 2021 iar în cazul unor întârzieri majore finanţatorul îşi va retrage sprijinul financiar iar lucrarea se va face din fondurile localităţii.

Un corp nou de clădire se va ridica lângă spital, într-o zonă unde s-a realizat o fundaţie pentru construirea unei morgi, investiţie abandonată de mai bine de 15 ani.

Locul  este un focar de infecţie plin de mizerie şi şobolani chiar sub ferestrele mai multor saloane cu pacienţi şi cabinete medicale din Spitalul Feteşti.

Vor fi modernizate 19 cabinete medicale de specialitate şi se vor achiziţiona echipamente medicale de maximă necesitate la Spitalul Municipal „Anghel Saligny” din Feteşti, printre care un computer tomograf şi un aparat cu raze X.

„În acest moment actul medical nu se desfăşoară în condiţii optime pentru pacienţi şi această investiţie vine ca un colac de salvare pentru locuitorii din municipiul Feteşti dar şi pentru cei din localităţile limitrofe care aleg să se trateze în spitalul nostru.”, se bucură medicii Spitalului „Anghel Saligny”.

Valoarea totală a proiectului de extindere şi modernizare a spitalului este de 10,629 milioane lei, din care cofinanţare locală 213.850 lei.

 

Articolul precedentUnirea Slobozia nu joacă dar câştigă şi urcă pe poziţia secundă în seria a doua
Articolul următor„Investiții” de 1,6 milioane euro, fără licitații, la spitalul din Slobozia