Consiliul Judeţean Ialomiţa a reuşit a doua „mare” investiţie din vara anului 2016 şi până acum. După un teren sintetic şcolar a venit rândul unui banal acoperiş de şcoală.
Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, s-a împăunat cu o realizare „epocală”, inaugurarea unei învelitori la şcoala generală din comuna Alexeni.
În aproape trei ani de mandat în fruntea instituţiei judeţene, Victor Moraru se află la abia a doua acţiune de inaugurare a unei investiţii realizată parţial cu fonduri de la bugetul judeţean.
Acoperişul şcolii generale din comuna Alexeni a fost prilej de mândrie pentru preşedintele instituţiei, lăudat la scenă deschisă de primarul Ion Cărbune, coleg în PSD cu şeful Consiliului Judeţean.
Vechiul acoperiş de tablă a fost înlocuit cu o tablă de culoare albă pe o suprafaţă de 667 mp, au fost montate noi burlane şi s-a schimbat structura de lemn ce susţine foile de tablă. Valoarea totală a lucrării a fost de 166.200 lei din care Consiliul Judeţean Ialomiţa a suportat suma de 140.000 lei.
„Facem lucrurile profesionist şi la final veţi vedea că nu sunt vorbe goale ce spun acum. Finanţăm diverse tipuri de proiecte importante pentru comunităţile locale din suma pe care Consiliul Judeţean a pus-o la dispoziţia primarilor.”, şi-a prezentat realizarea cu mare fală preşedintele Victor Moraru.
Investiţia s-a derulat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Ialomiţa, înfiinţată de Victor Moraru cu scopul de a finanţa diverse proiecte de dezvoltare locală.
La mai bine de doi ani de funcţionare, Asociaţia a reuşit să finalizeze doar două proiecte, primul în comuna Jilavele, un teren sintetic şcolar pentru fotbal, şi al doilea acoperişul de la Alexeni.