129 de polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică, rutieră, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor, jandarmi ialomițeni și reprezentanți ai DSVSA Ialomița au desfîsurat vineri, între orele 16.00-22.00, o acțiune cu efective mărite, pe raza județului Ialomița 

Timp de 6 ore polițiștii au instituit 28 de filtre rutiere, au legitimat 1334 de persoane  și au oprit, pentru control, 1177 de autovehicule ce transportau animale, pește, material lemnos, mărfuri, precum și autovehicule de transport persoane.  

În urma verificărilor au fost aplicate 337 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 97.880 de lei, dintre care 298 pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice și au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 22 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni, privind pescuitul și acvacultura, precum și pentru fals și uz de fals

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentO nouă metodă de fraudă online
Articolul următorRotativa încotro? Cine vrea sistarea negocierilor pentru viitorul cabinet