Porcii mistreți și inconștiența unor crescători de porci sunt vinovați pentru reapariția cazurilor de pestă porcină africană în gospodării din județul Ialomița.

Județul Ialomița are în acest moment 19 focare de pestă porcină africană în gospodăriile populației și 158 de cazuri la mistreți.

Pesta porcină africană afectează mai mult de jumătate dintre județele României. Printre cele 25 de județe cu pestă porcină africană se numără și Ialomița. Până acum în Ialomița s-au plătit despăgubiri de peste 6,5 milioane euro pentru crescătorii de animale.

Ialomița nu reușește să scape de pesta porcină africană. Dacă pentru o scurtă perioadă de timp autoritățile județene s-au bucurat că toate focarele fuseseră închise, acum situația riscă să se înrăutățească la fel de grav ca în toamna anului trecut.

Dintr-o statistică la zi a ANSVSA, județul Ialomița numără 19 focare de pestă porcină africană în gospodăriile populației și are înregistrate 158 de cazuri la porcii mistreți.

O parte dintre focarele din cotețele ialomițenilor au apărut după ce proprietarii animalelor au mers în mediul silvatic ori au intrat în contact cu porcii mistreți în lanurile de cereale „vizitate” de animalele sălbatice, după care au pătruns în gospodării fără a respecta măsurile impuse de medicii veterinari.

Din cauza noilor focare de pestă porcină africană cele două unități de creștere a porcilor din județul Ialomița au activitatea serios afectată.

În ceea ce privește focarele de pestă porcină africană închise, la nivel județean sunt 132, o zecime din numărul total de focare închise la nivel național.

Despăgubirile acordate până acum în județul Ialomița s-au făcut pentru 2.402 exploatații dintr-un total de 2.516 exploatații, în valoare de 6.566.000 lei. La nivel național, valoarea despăgubirilor este de 258.028.610 lei.

Articolul precedentStâlpi pe mijlocul trotuarului într-un cartier rezidențial din Slobozia
Articolul următorPolaris încalcă flagrant Regulamentul de salubrizare al Sloboziei. Iar primăria ține de șase!