Interlopi.
Familia Ivan conduce IPJ Ialomița fără să deranjeze interlopii.

Update 1: miercuri, 29 august frații Stanciu s-au predat la Parchet și au primit mandate de arestare de 30 de zile. Se pare că unul dintre participanții la crimă a făcut un acord de recunoaștere și a dat detalii complete anchetatorilor.

Update 2. Într-un final IPJ Ialomița a reușit să ne trimită un răspuns la cererea transmisă acum aproape o săptămână. Lucrurile sunt simple. Infractorul dispăruse dar ei nu l-au căutat. Mă rog, nu în Bora unde condamnatul își făcea veacul.

Cercetat disciplinar după jaful de la Sinești, inspectorul șef al IPJ Ialomița, Ivan Cristian trebuie să de explicații într-un dosar de omor în care suspecții au dispărut de sub nasul poliției.

Unul dintre interlopi era condamnat definitiv din ianuarie 2018 și, deși se afla sub control judiciar, n-a fost încarcerat  până la data de 22 august când a avut loc crima.

O crimă trecută sub tăcere

22 august 2018. În cartierul Bora are loc o altercație violentă între membrii unor familii. Un grup de indivizi năvălesc asupra numitului Toma Mihai, pe care-l lovesc cu obiecte contondente. Victima este lăsată fără suflare iar agresorii dispar.

Poliția ține evenimentul departe de ochii presei, deși nu asta este practica instituției. Încep audierile la Parchet, iar primele informații apar timid în presă. Familia victimei dă în vileag o pistă interesantă. Se conturează ideea că printre suspecți se află doi frați cunoscuți în lumea interlopă.

Unul dintre interlopi este Stanciu Nicușor, infractor cu acte în regulă. Martori oculari susțin că cei doi s-au numărat printre agresori și au dispărut imediat după comiterea crimei. Poliția nu neagă informațiile și admite că suspecții nu au fost găsiți.

Crima de la Bora este parte dintr-un lung șir de evenimente infracționale violente petrecute în Ialomița. După scandalul de la Sinești, în care șeful IPJ Ialomița a avut parte de o cercetare disciplinară îngropată în tenebrele IGP din motive de protecție politică PSD, au urmat o serie de scandaluri pe care poliția încearcă să le îngroape.

Tentativa de jaf de la Țăndărei, scandalurile zilnice din acest oraș în care sunt implicate clanurile interlope domestice și de peste graniță, atacurile cămătarilor din Urziceni, sunt doar câteva exemple.

Săptămâna trecută, împuternicitul la comanda IPJ Ialomița, comisarul șef Ivan Cristian, a declinat invitația postului local de radio Campus pentru a da explicații cu privire la scandalurile violente care se țin lanț în județ de la începutul acestui an. Motivul, pueril de altfel, este lipsa de timp. Mai de grabă, așa cum vom arăta mai jos, este vorba despre lipsa de argumente.

Condamnat definitiv și neîncarcerat- principalul suspect de crimă

În iunie 2017 procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia au pus în mișcare acțiunea penală față de numitul Stanciu Nicușor și au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Stanciu era acuzat de proxenetism și a fost condamnat, la 1.11.2018,  la 3 ani de închisoare de Judecătoria Slobozia.

Sentința de condamnare a interlopului suspect.

La data de 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel București respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpat și de Parchet, hotărârea de condamnare rămânând definitivă.

De atunci și până la data crimei Stanciu, care se afla sub control judiciar la IPJ Ialomița la data pronunțării hotărârii definitive, s-a plimbat pe sub nasul polițiștilor ialomițeni fără a fi deranjat. Opt luni mai târziu, condamnatul neîncarcerat a fost identificat ca participant la crima din cartierul Bora.

Stanciu se afla sub control judiciar la IPJ Ialomița

IPJ Ialomița refuză să răspundă la o adresă scrisă înaintată de redacția noastră cu privire la statutul judiciar al lui Stanciu. De fapt, comisarul șef Ivan pare că a găsit rețeta perfectă pentru a ieși dintre-un scandal cât casa în care se afundă din ce în ce mai tare- tăcerea.

Ivan, polițistul PSD?

Cariera comisarului șef Ivan are numeroase umbre. În ianuarie 2010 el devine șeful Poliției Municipiului Slobozia, funcție pe care o ocupă până în august 2017.

Aparent inexplicabil  se transferă la Serviciul Cazier, un fel de cimitir al elefanților cu probleme din poliție. Surse din cadrul IPJ susțin că mutarea s-a datorat unor rapoarte informative din care rezulta că Ivan avea legături cu interlopii din cartierul Bora.

Sursele citate vorbesc inclusiv despre o fermă de capre care aparținea comisarului și de care se îngrijau interlopii, desigur nu pe ochi frumoși. Ofițerul a fost cercetat disciplinar de mai multe ori, dar IPJ Ialomița refuză să comunice astfel de date, motivând că n-ar fi de interes public. Nici cercetările și nici sancțiunile.

Cert este că, potrivit surselor noastre, pe numele polițistului exista ditamai dosarul informativ transmis la IGPR în vederea trecerii acestuia în rezervă. La dosar se aflau probe despre încadrarea „cu cântec” a soției sale, Ivan Mirona Alexandra, subofițer absolvent de Spiru Haret, taman în fruntea Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Ialomița. Și ce să vezi? În subordinea acestui serviciu se află și Biroul Urmăriți, cel care ar fi trebuit să-l caute pe interlopul Stanciu, condamnat și neîncarcerat. Prestația doamnei Ivan în cadrul IPJ Ialomița se bucură de largi spații în presă, unde sunt expuse presupuse fapte de corupție.

În octombrie 2017 Ivan este stopat din cursa lui spre o pensie monumentală de către președintele Consiliului Județean Ialomița, pesedistul Victor Moraru.

Acesta a băgat mâna în foc pentru Ivan, fapt care a condus la delegarea acestuia la comanda IPJ Ialomița, deși avea podul plin de cercetări prealabile îngropate.

Și, ca să punem vârf acestei grămezi de suspiciuni, mai spunem că IPJ Ialomița ascunde un alt scandal monstru. La câteva zile de la agresiunea de la Țăndărei, o echipă de reporteri de la România Tv a fost agresată de interlopii din oraș pe care polițiștii nu doresc să-i deranjeze. Nici acest eveniment nu apare în comunicatele poliției, deși există un dosar penal deschis în această cauză.

 

 

Articolul precedentTrei goluri, trei puncte şi locul 3 pentru Unirea Slobozia
Articolul următorIalomiţenii cu porci omorâţi aşteaptă de la stat 3 milioane lei